ALBINA

Albina îşi face fagurii fără să vatăme pe cineva şi fără să strice rodul altora. Se ştie că albinele adună ceara din flori, iar mierea – lichidul acesta împrăştiat în flori în chip de rouă – o sug cu gura şi o bagă în găurile fagurilor. De aceea mierea este la început lichidă, apoi cu timpul se coace şi-şi capătă dulceaţa şi starea ei.

Bune şi cuvenite laude a dobândit albina de la Proverbele lui Solomon, numind-o înţeleaptă şi lucrătoare (Pilde 6, 6-7). Atât este de harnică atunci când culege hrana şi atât de înţelept îşi meştereşte depozitele mierii (că întinde ceara în membrane subţiri şi construieşte celulele fagurelui dese şi unele lângă altele), încât strânsa legătură a acestor celule, a unora de altele, dă rezistenţă întregului fagure. Fiecare celulă se ţine de cealaltă printr-o membrană subţire, care în acelaşi timp şi desparte şi uneşte celulele. Celulele apoi sunt zidite unele peste altele în două şi trei etaje. Albina se fereşte să facă o singură încăpere, ca nu cumva mierea, din cauza greutăţii să se scurgă în afară. Află că descoperirile geometriei sunt un nimic pentru preaînţeleapta albină. Toate celulele fagurelui sunt hexagonale şi cu laturile egale; nu sunt puse de-a dreptul unele peste altele, ca să nu se slăbească fundurile celulelor care sunt legate cu cele deşarte, ci unghiurile hexagoanelor celor de jos sunt temelie şi reazem celor de deasupra, ca să poată suporta greutatea şi ca fiecare celulă să poată ţine mierea pusă în ea. + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + +