Proiect desfăşurat sub patronajul bisericii ortodoxe misionare a studenţilor din Cluj-Napoca Fabrica de gânduri bune      

LIVADA ÎN VREME DE IARNĂ

Sfântul Ignatie Briancianinov   pro(a)dus oferit din data de 22 ianuarie 2013

În anul 1829 îmi petreceam iarna într-o aşezare pustnicească. Până în ziua de azi, în acea livadă stă însingurată o chilie de lemn, în care am vieţuit dimpreună cu tovarăşul meu. Când vremea era potolită, în zile senine şi însorite, ieşeam în prag, mă aşezam pe un scăunel şi priveam livada cea mare. Golătatea ei era acoperită de mahrama zăpezii. De jur împrejur, totul era tăcere – domnea un fel de pace moartă şi plină de măreţie. Această privelişte începu să-mi placă: privirile îngândurate mi se îndreptau fără să vreau înspre livadă, se aţinteau spre ea, ca şi cum ar fi urmărit să desluşească o taină.

Astfel stăteam într-o zi şi priveam cu luare-aminte livada. Când, deodată, a căzut vălul de pe ochii sufletului meu: înaintea lor s-a deschis cartea naturii. Scrierea aceasta, dată spre citire celui dintâi-zidit Adam, este acea carte ce cuprinde întru sine cuvântul Duhului şi e asemenea Dumnezeieştii Scripturi. Oare ce înţelepciune mi s-a arătat în acea livadă? O pildă a învierii morţilor – învăţătură puternică, care prin însăşi înfăţişarea lucrărilor sale e aidoma învierii. Dacă nu am fi fost obişnuiţi să vedem învierea naturii în vremea primăverii, aceasta ni s-ar părea de-a dreptul minunată şi cu totul de necrezut. Noi nu ne mai minunăm de ea din pricina obişnuinţei; deşi privim minunea, deja este ca şi cum nu am mai vedea-o!

Mă uit la ramurile dezgolite ale pomilor şi acestea îmi vorbesc stăruitor prin tainica lor glăsuire: „Noi vom învia, ne vom acoperi cu frunze, vom revărsa bună mireasmă, ne vom împodobi cu flori şi roduri: cum dar nu vor învia oasele cele uscate ale oamenilor, la vremea primăverii lor?”

Ele vor învia, se vor îmbrăca în trup în chip înnoit, vor păşi într-o nouă viaţă şi într-o lume nouă. Precum pomii care n-au ţinut piept vitregiei gerului şi, pierzându-şi vlaga vieţii, vor fi spintecaţi la venirea primăverii şi se vor scoate din grădină pentru a fi arşi în foc, la fel şi cei păcătoşi, care şi-au pierdut Viaţa – pe Dumnezeu –, vor fi adunaţi în ziua cea de pe urmă a veacului acestuia, întru începătura zilei veşnice care va să vie, şi aruncaţi vor fi în focul care nu se va mai stinge.

Dacă ne-ar fi cu putinţă a găsi un om care să nu fi cunoscut nicicând preschimbările săvârşite de înşiruirea anotimpurilor şi l-am aduce pe acest călător într-o livadă – care în vremea iernii zace cu măreţie în somnul său de moarte – spre a-i arăta pomii dezgoliţi şi spre a-i mărturisi despre acea splendoare în care se vor înveşmânta ei primăvara, atunci, drept răspuns, el ne-ar privi şi doar ar zâmbi – şi asta deoarece cuvintele noastre i s-ar părea a fi o născocire de neînfăptuit! Asemenea şi învierea morţilor pare a fi de necrezut pentru gânditorii care pribegesc prin bezna înţelepciunii pământeşti, necunoscând ei că Dumnezeu este Atotputernic şi înţelepciunea Sa cea mult felurită poate fi contemplată, însă rămâne de nepătruns pentru priceperea [mintea] făpturilor Sale. La Domnul toate sunt cu putinţă: pentru El minuni nu există. Neputincioasă este cugetarea omenească: tot ceea ce nu suntem obişnuiţi a vedea, socotim a fi ca o lucrare de neînfăptuit, o minune de necrezut. Facerile Domnului, spre care necontenit privim deja cu nepăsare, sunt lucrări uimitoare, minuni măreţe, de neasemănat.

Astfel, în fiece an, înaintea ochilor întregii omeniri, natura repetă istorisirea învăţăturii despre învierea celor morţi, înfăţişând-o într-o lucrare tainică şi preschimbătoare!

Sfântul Ignatie Briancianinov, Cunoaşterea lui Dumnezeu prin mijlocirea firii văzute, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucureşti, 2011, p. 13-15.