Proiect desfăşurat sub patronajul bisericii ortodoxe misionare a studenţilor din Cluj-Napoca Fabrica de gânduri bune      

DISTANŢA INEXISTENTĂ   Sfântul Ioan din Kronstadt

După cum într-o convorbire aerul se află pretutindeni şi umple totul, devine un fel de mijlocitor între cuvintele noastre şi cele ale persoanei cu care vorbim şi cuvintele ajung la urechile unuia sau ale celuilalt pe calea aerului, iar neexistând aerul, n-am putea vorbi şi nici auzi, întocmai şi în cele duhovniceşti. Duhul Sfânt, care pretutindenea este şi pe toate ...

DIZOLVAREA   Sfântul Ioan din Kronstadt

Se pot oare lipsi frunzele de copac, iar copacul să se lipsească de pământ, de aer, de apă şi de căldură? Nici sufletul nu poate exista fără Dumnezeu, fără Fiul Său, fără Duhul Său. Dumnezeu îmi este viaţă, lumină, putere, apă, hrană. El mă poartă aşa cum o mamă îşi poartă în braţe pruncul. Şi chiar mai mult: mă poartă ...

FOCUL APRINS   Sfântul Ioan din Kronstadt

Focul lumânărilor şi candelelor aprinse, precum şi cădelniţa cu cărbuni aprinşi şi cu tămâie binemirositoare slujeşte pentru noi ca şi chip al focului duhovnicesc, al Duhului Sfânt, pogorât în chip de limbi de foc asupra Apostolilor, mistuind întinăciunea păcatelor noastre, luminându-ne mintea şi inima, înflăcărându-ne sufletele cu flacăra iubirii de Dumnezeu şi a unora faţă de alţii; focul în faţa ...

FRAGILITATEA PÂNZEI DE PĂIANJEN   Sfântul Ioan din Kronstadt

Domnul conduce cu înţelepciunea şi cu cuvântul Său lumile materiale; o face puternic, în chip minunat. Ca şi componentele unui trup de animal, arborii, iarba, pietrele se ţin legate în alcătuirea lor, asemenea tuturor corpurilor, graţie forţelor şi legilor care lucrează în ele. Aşa cum sufletul poartă trupul şi îl însufleţeşte, tot astfel şi Dumnezeu „poartă” lumea, însufleţind-o cu Duhul ...

FRUMUSEŢEA   Sfântul Luca al Crimeei

De duhul unei forţe grandioase sunt pătrunse masivele montane învăluite de nori întunecaţi şi valurile oceanului bântuite de furtună, care năpădesc asupra stâncilor de pe ţărm. Duhul veşniciei şi al nemărginirii se revarsă în sufletele noastre de la miliardele de stele ale cerului nopţii. Câtă bucurie şi pace ne aduc culorile blânde ale răsăritului şi câmpiile şi lacurile învăluite de ...

GRÂNELE   Sfântul Efrem Sirul

În grâne poţi vedea simboluri limpezi. Dacă vântul hrăneşte grâul şi spicele le hrăneşte cu suflarea sa şi le îngraşă cu tăria lui, cu cât mai hrănitoare nu vor fi vânturile binecuvântate care hrănesc seminţele Raiului, seminţe cuvântătoare şi duhovniceşti? căci cele duhovniceşti au drept hrană suflarea Duhului. Binecuvântat Cel care în Raiul Său va da bucurie întristării noastre! + + + + + + + + ...

ÎNFRUMUSEŢAREA MORMINTELOR   Sfântul Nicolae Velimirovici

Văruirea şi înfrumuseţarea mormintelor sunt un simbol al oamenilor celor făţarnici. În zadar le este munca înfrumuseţării mormintelor pe dinafară, dacă acestea „înăuntru sunt pline de oase de morţi şi de toată necurăţia” (Matei 23, 27). „Oasele celor morţi” sunt un simbol al inimii împietrite şi al minţii omeneşti pline de rătăcire, care nu lasă ca Duhul Sfânt să pătrundă ...

MARELE ARTIST   Sfântul Ioan din Kronstadt

Pretutindeni, pe tot întinsul pământului, se face simţită prezenţa Marelui Artist – Duhul Sfânt – care se sălăşluieşte, aducând neştirbită bucurie în toate făpturile, vădindu-şi nemărginita Sa înţelepciune în tot ceea ce se face. Vedem pretutindeni Duhul Dătător-de-viaţă, lucrând asemenea unui mare artist, sau al unui olar, modelând mulţime de vase neînsufleţite. El poate fi descoperit mai cu seamă în ...

MIREASMA BINEPLĂCUTĂ   Sfântul Tihon din Zadonsk

Vezi că, atunci când focul se atinge de tămâie sau de o altă pulbere bine mirositoare, apare dintr-o dată fumul şi se ridică o mireasmă bineplăcută. Întocmai se întâmplă şi atunci când harul Duhului Sfânt se atinge de o inimă omenească: în clipa aceea, într-o asemenea inimă se deşteaptă suspinul şi rugăciunea cea adevărată, la fel ca şi buna mireasmă ...

NUMELE SFINŢILOR   Sfântul Ioan din Kronstadt

Numele Sfinţilor, alcătuit din sunete articulate, are însemnătate oarecum ca şi trupul Sfântului sau cu Sfântul însuşi… În mic, oarecum se răsfrâng în gura noastră fiinţele lumii de Sus şi ale celei de jos – şi asta prin credinţă, prin Duhul Sfânt, Singurul Care este, Care pretutindeni este şi toate le plineşte. Când îi chemăm pe Sfinţi în rugăciune, a le ...