Proiect desfăşurat sub patronajul bisericii ortodoxe misionare a studenţilor din Cluj-Napoca Fabrica de gânduri bune      

DIZOLVAREA   Sfântul Ioan din Kronstadt

Se pot oare lipsi frunzele de copac, iar copacul să se lipsească de pământ, de aer, de apă şi de căldură? Nici sufletul nu poate exista fără Dumnezeu, fără Fiul Său, fără Duhul Său. Dumnezeu îmi este viaţă, lumină, putere, apă, hrană. El mă poartă aşa cum o mamă îşi poartă în braţe pruncul. Şi chiar mai mult: mă poartă ...

FABRICA LUMINII   Sfântul Nicolae Cabasila

Dacă, cu ajutorul Sfintelor Taine, vor putea avea parte la Ziua Judecăţii de Însuşi Fiul lui Dumnezeu cei care L-au iubit şi au auzit de la El aceeaşi învăţătură pe care I-o dăduse Lui Tatăl, apoi nu e mai puţin adevărat că, pentru aşa ceva, ei trebuiau să se fi împrietenit cu Domnul şi să-şi fi dobândit urechi pentru El ...

RUGĂCIUNEA INIMII   Arhiepiscopul Iustinian Chira

„Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul”. Această puternică rugăciune o poate rosti şi călătorul şi muncitorul de pe ogor, din fabrică sau din mină; şi copilul şi tânărul şi bătrânul. Prin această rugăciune noi putem curăţa văzduhul duhovnicesc. + + + + + + + + + + + + + + + + + + + ...

STRĂLUCIREA SOARELUI   Sfântul Tihon din Zadonsk

Vezi soarele care străluceşte plăcut şi luminează întreaga lume şi ne veseleşte. De la soarele acesta simţit ridică-ţi mintea către cel gândit, către veşnicul Soare al Dreptăţii, Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care îi luminează în chip minunat pe cei drepţi şi în veci îi va lumina şi-i va veseli, astfel încât ei înşişi „vor străluci ca soarele în Împărăţia Tatălui ...