Proiect desfăşurat sub patronajul bisericii ortodoxe misionare a studenţilor din Cluj-Napoca Fabrica de gânduri bune      

BEŢIA FĂRĂ ALCOOL   Cuviosul Bonifatie de la Teofania

Fără vin se îmbată cel ce nu părăseşte nepăsarea şi nu înfrânează turbarea patimilor prin chibzuinţa evlavioasă. Şi cel care bea vin poate fi treaz cu sufletul şi priveghetor în toate cele mântuitoare de suflet, căci dacă ar fi fost cu neputinţă lucrul acesta, Sfântul Apostol Pavel nu i-ar fi dat ucenicului său Timotei un asemenea sfat: „foloseşte puţin vin, ...

CALEA CURĂŢATĂ   Sfântul Ioan din Kronstadt

Folosindu-te de obişnuitele cunoştinţe omeneşti îţi poţi însuşi perfect o anumită disciplină şi, de cele mai multe ori, ceea ce ai învăţat la şcoală nu ţi se va şterge din minte toată viaţa. În privinţa credinţei nu este aşa. Adică ai aflat o dată, ai prins nişte lucruri, le-ai „pipăit” şi gata, te gândeşti: „obiectul credinţei mi-a rămas în suflet, ...

CUVÂNTUL CREATOR   Sfântul Ioan din Kronstadt

Şi în gura noastră cuvântul este creator, formând sunete articulate; o dată cu cuvântul iese duhul viu al omului, care nu se desparte de gând şi de cuvânt. După cum vedeţi, cuvântul prin însăşi natura sa este creator chiar şi în noi. Atunci de ce mai suntem neîncrezători şi sceptici faţă de forţa creatoare a cuvântului? De pildă, când ne ...

GOLICIUNEA   Sfântul Tihon din Zadonsk

Vezi că unui om dezbrăcat îi este ruşine de sine însuşi, dar şi ceilalţi se ruşinează de el şi-i întorc spatele. Asemenea se întâmplă şi cu sufletul care nu s-a acoperit cu harul Domnului, întrucât nu-l are. Satana, vrăjmaşul nostru, ne-a despuiat ca un tâlhar, smulgând de pe noi haina harului lui Dumnezeu şi a mântuirii. Din această pricină, strămoşii ...

JOC DE COPII   Sfântul Ioan din Kronstadt

Viaţa noastră e un joc de copii, nu însă unul nevinovat, ci culpabil. Fiindcă, deşi avem minte sănătoasă şi ne cunoaştem scopul vieţii, nu dăm importanţă acestui scop, ocupându-ne de lucruri vane şi fără noimă. De aceea am spus că viaţa noastră este un nescuzabil joc de copii. Lăcomia ne face să ne pasionăm de mâncare şi băutură, în loc ...

LUMINA ORBITOARE   Sfântul Ioan din Kronstadt

Ce s-ar întâmpla, Domnul meu şi Mântuitorul meu Iisus Hristos, dacă lumina Dumnezeirii Tale ar ţâşni din Preasfintele Tale Taine, când ele odihnesc pe Masa Sfântului Altar sau pe Sfântul Disc, sau în chivot, sau când preotul le poartă la pieptul său, ducându-se la un bolnav? Toţi cei care ar vedea această lumină s-ar pleca la pământ înfricoşaţi, căci înşişi ...

OAIA RĂTĂCITĂ   Sfântul Tihon din Zadonsk

Vezi că o mioară care s-a rătăcit de turma ei aleargă, zbiară şi le caută pe celelalte, până când iarăşi le găseşte. Asemenea i se cuvine să facă şi creştinului aceluia care din nevrednicie şi neascultare s-a depărtat de turma oilor lui Hristos: să caute, să ceară, să bată şi să plângă, până când se va alătura acestora din nou; ...

PERDEAUA ŞI CUVERTURA   Sfântul Tihon din Zadonsk

Ceea ce este acoperit de perdea sau de cuvertură nu se poate vedea. Astfel, nu vedem soarele acoperit de nori; nu vedem faţa acoperită de batic sau de haine; nu vedem lucrurile care sunt dincolo de perdea, şi celelalte. Tot aşa, înaintea privirii oricărui păcătos nepocăit, a oricărui desfrânat sau preacurvar, a oricărui răpitor, hoţ sau judecător nedrept, a oricărui ...

VASUL ÎNCHIS   Sfântul Tihon din Zadonsk

Vezi că un vas, chiar gol fiind, nu poate primi nimic în sine atâta timp cât nu este deschis. Asemenea şi inima omului, chiar de se va izbăvi de deşertăciunea acestei lumi, dar va rămâne ferecată prin cruzime, nepăsare şi deznădejde, nu va putea lăsa cuvântul Domnului să intre în ea. De aceea ne grăieşte aşa Hristos, Cuvântul Ipostatic al ...