Proiect desfăşurat sub patronajul bisericii ortodoxe misionare a studenţilor din Cluj-Napoca Fabrica de gânduri bune      

CHIRURGII SUFLETULUI   Sfântul Ioan din Kronstadt

Adeseori ne supărăm pe oamenii deschişi şi direcţi, care ne descoperă fără ocolişuri defectele. Trebuie să-i apreciem pe aceşti oameni şi să-i iertăm pentru faptul că, prin limbajul lor îndrăzneţ, ne-au zdrobit iubirea de sine. Ei sunt, din punct de vedere moral, chirurgii care taie printr-un cuvânt ascuţit, cangrena inimii; biciuiesc iubirea de sine, trezesc în sufletul amorţit conştiinţa păcatului ...

CINSTEA CUVENITĂ OMULUI   Sfântul Nectarie al Eghinei

Cum să-l înjosim pe om coborându-l până la treapta de fiinţă necuvântătoare pentru ca apoi să-l socotim degenerat ca, pe de o parte, să se demonstreze asemănarea cu cele necuvântătoare (oare I se mai poate atribui astfel Creatorului necesara trăsătură dumnezeiască a dreptăţii în pofida imperfecţiunii trupului fiinţelor necuvântătoare raportată la sufletul iraţional?) şi, pe de alta, să se explice, ...

CITITUL   Sfântul Teofan Zăvorâtul

Dacă iubeşti citirea, nu căuta cele meşteşugite şi care aţâţă închipuirea, altminteri va lovi inima ta dracul părerii de sine, ci precum albina înţeleaptă adună mierea din flori, aşa şi tu să dobândeşti doctorie pentru sufletul tău din citirea cărţilor. + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + ...

COMODITĂŢILE LUMII   Sfântul Ioan din Kronstadt

Nefericit este cel ce iubeşte peste măsură comodităţile vieţii şi care s-a înconjurat cu acestea. La orice inconfort se va simţi stingherit, dezarmat, fiindcă nu este obişnuit să rabde. Şi totuşi, toată viaţa creştinului este „inconfortabilă”, o cale îngustă şi plină de asperităţi, o cruce care impune privaţiuni şi cere o imensă răbdare. Nu umbla după un trai lesnicios, nu ...

COPACUL ARZÂND   Sfântul Ioan din Kronstadt

După cum fumul de la un copac care arde urcă în aer, aşa urcă şi sufletul dintr-un trup mistuit de putreziciune. Conştiinţa omului este vocea lui Dumnezeu Cel Atotprezent, care vorbeşte în inimile oamenilor. Cel Atoatefăcător şi Cel Ce este, Domnul, ne cunoaşte pe toţi ca şi pe Sine, cu gândurile, intenţiile, cuvintele şi faptele noastre, cele prezente, trecute şi ...

COPILAŞUL ŞI MAMA   Sfântul Tihon din Zadonsk

Vezi că un copilaş aleargă mereu la mama lui pentru orice trebuinţă; de vrea mâncare, apă, sau poate altceva, i le cere mamei; dacă dă de vreun necaz, iarăşi fuge la maica sa. Şi chiar şi atunci când primeşte vreo pedeapsă de la ea, nu se desprinde de mama lui, ci rămâne în preajma ei şi se lipeşte de dânsa, ...

CRINUL   Sfântul Nicolae Velimirovici

Crinul este simbolul neîngrijorării. „Luaţi seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc” (Matei 6, 28). Ei îşi ţes astfel de odăjdii, că nici împăratul Solomon nu a fost îmbrăcat în asemenea veşminte întru toată slava sa. Sfântul Nil Sinaitul, în lucrarea sa „Despre iubitorii de argint”, scrie despre însemnătatea crinului ca simbol: „Sufletul desăvârşit este ...

CRUCEA   Arhiepiscopul Iustinian Chira

Crucea s-a făcut pom Sfânt, dătător de răcorire şi dulceaţă sufletului omenesc, hrisov veşnic, scris şi pecetluit cu sângele Fiului lui Dumnezeu, prin care fiii lui Adam s-au făcut iarăşi cetăţeni ai Raiului. + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + ...

CULORILE CURCUBEULUI   Compozitorul Arvo Pärt

Lumina albă conţine toate culorile. Noi nu le observăm. Numai prisma poate să le descompună şi să le facă să apară. Prisma aceasta ar putea fi sufletul ascultătorului. + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + ...

CUVÂNTUL OMENESC   Sfântul Nectarie al Eghinei

Capacitatea cuvântului de a nuanţa este una dintre trăsăturile gradului de desăvârşire a sufletului, deoarece natura cuvântului e asemenea celei a cugetului; aşa cum sunt gândurile şi deciziile lăuntrice [ale omului], tot aşa şi opiniile pe care le exprimă; mai înainte de a fi rostit cuvântul trebuie să se pună mintea în lucrare; când mintea este leneşă, gura rămâne mută, ...