Proiect desfăşurat sub patronajul bisericii ortodoxe misionare a studenţilor din Cluj-Napoca Fabrica de gânduri bune      

MĂRFURI BUNE   Sfântul Tihon din Zadonsk

Aşa precum neguţătorul din diferite ţări adună mărfuri felurite şi, aducându-le în casa sa, le tăinuieşte pe acelea, asemenea îi este cu putinţă şi creştinului a aduna din toată lumea gânduri folositoare pentru suflet şi a le aşeza în cămara inimii sale, zidindu-şi sufletul cu ele. + + + + + + + + + + + + + + + ...

MATURITATEA   Sfântul Nectarie al Eghinei

Vârsta maturităţii face ca duhul, geniul, inteligenţa, profunzimea de spirit şi cugetul înalt să se arate în toată splendoarea lor. Capacităţile cognitivă, volitivă, afectivă, aceste trei puteri ale sufletului raţional al omului domină universul material printr-o activitate neobişnuită şi nemaiîntâlnită. Cel care-şi îndreaptă privirea nu spre mecanismul somatic, ci spre rezultatele activităţilor spiritului, se va convinge că un mare spirit ...

MICROBUL   Sfântul Ioan din Kronstadt

După cum partea materială a fiinţei noastre se poate dezvolta atât timp cât primeşte o hrană corespunzătoare, iar dacă în mâncare, în băutură sau în aerul pe care îl respiră nimereşte o otravă sau un microb, trupul se îmbolnăveşte şi poate chiar să şi moară dacă nu primeşte la timp ajutor, tot aşa şi în fiinţa noastră spirituală totul poate ...

MILIOANE DE CHIPURI   Sfântul Ioan din Kronstadt

Aş putea să-mi imaginez înlăuntrul sufletului milioane de chipuri, de pildă, toate ale Maicii Domnului; aş zugrăvi-o cu mintea în toate felurile şi toate înfăţişând aceeaşi persoană vrednică de veneraţie, ca şi Ea însăşi. După cum Monada Cea de dinainte de fire, dătătoare de viaţă, a conceput, a creat prin cuvântul ziditor şi a sfinţit prin Duhul Sfânt o infinitate ...

MINUNATUL ARTIST   Sfântul Ioan din Kronstadt

Domnul poate da trup oricărei „fiinţe”, fie ea animal sau plantă, întocmai cum am îmbrăca noi o haină; ai luat material, l-ai cusut, te-ai îmbrăcat. „M-ai îmbrăcat în piele şi în carne, m-ai ţesut din oase şi din vine” (Iov 10, 11). Şi cât de divers şi de infinit este „materialul” din care Creatorul „coase” îmbrăcăminte, pe multiple şi felurite ...

MIOPIA   Sfântul Ioan din Kronstadt

Să încercăm să ne tămăduim de miopia sufletului şi să nu ne preocupăm doar de cele vremelnice, pământeşti; să căutăm a desluşi cu ochii minţii ce ne aşteaptă mâine – viaţa cea fără de sfârşit – şi să ne înălţăm inimile spre patria cea de sus. Este, într-adevăr, o miopie fără seamăn a sufletului nostru nemuritor a privi numai la ...

MIREASMA CEA BUNĂ   Sfântul Ioan din Kronstadt

Buna mireasmă care vine din căditul tămâierii ne aduce aminte mereu că sufletele şi trupurile noastre – temple nezidite de mână omenească – trebuie să reverse necontenit buna mireasmă a harului Duhului Sfânt şi a virtuţilor: curăţia, sfinţenia, blândeţea, smerenia, nerăutatea, simplitatea, sinceritatea, bună- voinţa, compasiunea, îngăduinţa, răbdarea, nefăţăr- nicia, iubirea de dreptate, ascultarea, milostivirea. + + + + + + ...

MIREASMA ODĂII   Sfântul Tihon din Zadonsk

Vezi că aceia care vor să scoată dintr-o odaie miasma stricăciunii aprind pulberi binemirositoare sau altceva ce ar putea folosi pentru aceasta şi astfel, prin buna mireasmă, îndepărtează acea duhoare. Sufletul omului este întocmai ca şi o odaie care mai înainte de căderea strămoşilor noştri era plină de frumuseţe şi bunăcuviinţă, ca de nişte arome plăcut mirositoare, fiind loc de ...

MIREASMA TRANDAFIRULUI   Sfântul Teofan Zăvorâtul

Mirosiţi un trandafir ori o altă floare şi vă bucuraţi de mirosul plăcut, iar când simţiţi un miros urât vă îndepărtaţi şi vă acoperiţi nasul. Tălmăciţi astfel: fiecare suflet emană propriul său miros: sufletul bun, un miros bun; cel rău, un miros rău. Apostolul spune: „Suntem… bună mireasmă a lui Hristos” (2 Corinteni 2, 15). Îngerii din Cer şi Sfinţii, ...

MORŢI ŞI VII   Sfântul Tihon din Zadonsk

Vezi că nu este nici un mort printre cei vii şi nici nu i se cuvine lui să se găsească între ei, ci este scos afară din casă şi din oraş şi îngropat în pământ. Asemenea şi sufletul ce a murit din pricina păcatului e dat afară sau chiar aruncat din obştea Sfinţilor, din casa şi cetatea Viului Domn, adică ...