Proiect desfăşurat sub patronajul bisericii ortodoxe misionare a studenţilor din Cluj-Napoca Fabrica de gânduri bune      

CUNOŞTINŢA LUI DUMNEZEU   Sfântul Nectarie al Eghinei

Viaţa care curge necontenit, care se stinge şi tot atunci apare din nou, înnoirea perpetuă, existenţa a toate care e trecătoare şi totuşi veşnică, scena întregului univers, adevărată şi totodată amăgitoare, pe care apar pentru scurtă vreme diferiţii actori ai lumii, ca apoi să dispară pentru totdeauna, după ce fiecare îşi va fi dat pe faţă chipul în marea dramă ...

FIREA NECUVÂNTĂTOARE   Sfântul Nectarie al Eghinei

Cât de lămurit se arată înţelepciunea lui Dumnezeu în conservarea firii necuvântătoare! Cât de înţelept le-a rânduit pe toate şi le-a asigurat perpetuarea! Care dintre animale ar putea să-şi asigure perpetuarea în condiţiile în care nu ar avea un instinct înnăscut, care să se manifeste de-a lungul etapelor vieţii sale? Nici unul, desigur, pentru că ar fi nimicite odată cu ...

SIMŢUL GUSTULUI   Sfântul Nectarie al Eghinei

Prin intermediul gustului suntem îndrumaţi spre alegerea alimentelor pe care le cunoaştem şi le clasificăm pe baza sucurilor ca fiind de diferite tipuri: acre, dulci, amare, sărate şi astringente, acceptându-le pe cele plăcute şi respingându-le pe cele neplăcute. Înţelepciunea lui Dumnezeu a aşezat ca paznic credincios pe lângă acest organ de simţ organul mirosului, spre a ţine departe tot ceea ...

SIMŢUL TACTIL   Sfântul Nectarie al Eghinei

Simţul tactil uman are în plus particularitatea de a fi susceptibil de o dezvoltare şi desăvârşire mult superioare celei obişnuite şi cunoscute; în cazul persoanelor nevăzătoare acest simţ devine în urma exerciţiului atât de ascuţit, încât se pot sesiza cu ajutorul lui diferenţele extrem de fine, în cazul suprafeţelor, ca de exemplu gravările de argint, în cazul monedelor sau al ...