PODOABA PRIMĂVERII

Privind la podoaba cu care se îmbracă natura în anotimpul primăverii, privind la verdeaţa ce se iveşte de pretutindeni şi la florile ce în jurul nostru sunt presărate cu îmbelşugare şi asemănând toate acestea cu golătatea şi amorţeala de mai înainte, cine nu va zice că natura, care a dormit somnul iernii, s-a deşteptat acum ca dintr-un somn şi, urmând pilda Sfintei Biserici, a început şi ea a sărbători ziua Învierii.

A trece această sărbătoare nebăgată în seamă ar dovedi o neiertată nepăsare către Însuşi Întemeietorul ei, Care fără de îndoială nu este Altcineva, decât Însuşi Atotputernicul Făcător al naturii. Căci dacă până şi cel mai neînsemnat pictor nu înfăţişează tablourile sale înaintea ochilor tuturora, fără un anumit ţel, apoi cu cât mai vârtos înţelepciunea dumnezeiască nu se poate să preschimbe întreaga suprafaţă a pământului în vremea primăverii într-un minunat şi fermecător tablou, fără să aibă în vedere ca prin aceasta să dea învăţături folositoare acelor vederi cărora ea înfăţişează acest tablou.

Aşadar să nu fim nebăgători de seamă faţă de planurile înţelepciunii dumnezeieşti, ci să ne sârguim a ieşi şi a ne strămuta cu mintea noastră în templul cel mare şi larg al naturii, spre a primi învăţături de la acea măreaţă privelişte care se desfăşoară acum într-însul.

Multe gânduri şi simţăminte frumoase deşteaptă primăvara în sufletul nostru! Dar mai cu seamă ea ne dă trei învăţăminte mai însemnate: a) Primăvara ne aduce aminte de facerea lumii, de starea noastră cea dintâi şi de căderea noastră; b) Primăvara ne slujeşte ca o icoană vie a reînvierii noastre din moartea păcatului şi ne arată ce trebuie şi ce nu trebuie să facem pentru această înviere; c) Primăvara preînchipuie reînnoirea viitoare a tuturor lucrurilor şi învierea noastră care va avea loc la sfârşitul lumii.