COPILAŞUL ŞI MAMA

Vezi că un copilaş aleargă mereu la mama lui pentru orice trebuinţă; de vrea mâncare, apă, sau poate altceva, i le cere mamei; dacă dă de vreun necaz, iarăşi fuge la maica sa. Şi chiar şi atunci când primeşte vreo pedeapsă de la ea, nu se desprinde de mama lui, ci rămâne în preajma ei şi se lipeşte de dânsa, o iubeşte şi tot de la ea le cere pe toate. Întocmai este şi credinţa creştină, care-L primeşte şi Îl are pe Dumnezeu drept Tată. Ea lasă în urma sa tot ce este în afara Domnului şi doar la El aleargă pentru orice trebuinţă, zicând împreună cu Prorocul: „Tu eşti nădejdea mea, partea mea eşti în pământul celor vii” (Psalmul 141, 5); şi încă: „Lipitu-s-a sufletul meu de Tine şi pe mine m-a sprijinit dreapta Ta” (Psalmul 62, 8). Un astfel de suflet credincios pe toate, cu smerenie şi cu frică, le va cere şi le va aştepta de la Dumnezeu, Tatăl său: „toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit de Sus este, pogorându-se de la Părintele luminilor” (Iacov 1, 17). De primeşte cele cerute, Îi mulţumeşte, iar de nu, totuşi nu deznădăjduieşte, ci le aşteaptă cu răbdare, strigând cu Prorocul: „Către Tine am ridicat ochii mei, Cel Ce locuieşti în cer. Iată, precum sunt ochii robilor la mâinile stăpânilor lor, precum sunt ochii slujnicei la mâinile stăpânei sale, aşa sunt ochii noştri către Domnul, Dumnezeul nostru, până ce se va milostivi spre noi” (Psalmul 122, 1-2). Şi aşa precum copilul fuge la mamă când vede necazul şi nenorocirea, căutând la ea ajutor şi ocrotire, iar când se află în boală şi în neputinţă, suspină către mama sa şi îşi întinde mâinile spre ea, spunându-şi beteşugul, asemenea şi inima cea credincioasă, în orice ispitire şi nenorocire, aleargă la Dumnezeu şi cere de la El ajutor şi apărare, strigând către Dânsul împreună cu toţi drepţii: „Doamne, scăpare Te-ai făcut nouă în neam şi în neam” (Psalmul 89, 2); şi încă: „Tu eşti scăparea mea din necazul ce mă cuprinde; bucuria mea, izbăveşte-mă de cei ce m-au înconjurat” (Psalmul 31, 8). Şi de va primi pedeapsă de la Tatăl Ceresc, tot nu se va depărta de Dânsul, ci va lua drept bune toate cele ce sunt trimise de la Bunul Dumnezeu, amintindu-şi acel cuvânt de mângâiere pe care El îl grăieşte fiilor Săi: „Fiul meu, nu fi nebăgător de seamă de dojana Domnului, nici nu slăbi fiind certat de Dânsul. Căci pe cel pe care îl iubeşte Domnul îl ceartă şi bate pe tot fiul pe care îl primeşte” (Evrei 12, 5-6).