GÂNDUL POCĂINŢEI

Omul, dacă se pocăieşte, de multe se eliberează. Iată, te duci la un prieten şi îi spui tot ce ai pe inimă şi deja îţi este mai uşor. Chiar şi pentru un lucru atât de mic. Dar trebuie să ne pocăim din temelie. Omul trebuie să se elibereze de această povară. Dacă mergeţi la un al treilea şi îi spuneţi că, iată, aici am fost nedrept, până şi pentru aceasta deja s-a desprins de tine o bucăţică [din povara ta]. Altfel, acest venin te va otrăvi. Iar de te duci la un preot şi te pocăieşti, te spovedeşti nu ca în faţa unui om, ci ca înaintea lui Dumnezeu. Nu-i important că Dumnezeu este nevăzut. Nu contează că preotul poate este păcătos. Dacă omul se pocăieşte sincer, se eliberează. Noi, ce-i drept, ne-am obişnuit să trăim aşa ca şi cum am pune varza la murat – tot împingem şi împingem în noi, tot mai adânc, ca să încapă mai mult. Şi apoi vine o zi când este deja cu neputinţă să mai trăim aşa… + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + +