ÎNŢELEPCIUNEA ANIMALELOR

Cel care supune observaţiei un animal anume poate, desigur, să determine care sunt limitele ştiinţei şi înţelepciunii aceluia? Înţelepciunea şi priceperea animalelor au un caracter particular: fiecare animal are înţelepciunea corespunzătoare lui; înţelepciunea unui animal nu se înrudeşte câtuşi de puţin cu înţelepciunea altui animal dintr-o altă clasă şi nu au acelaşi fundament, pentru că nu au ca temei raţiunea, ci firea animalului. Multe animale pot convieţui vreme de secole în aceleaşi locuri, dar niciodată un animal nu va trage vreun folos de pe urma înţelepciunii şi ştiinţei altui animal; se poate ca maimuţa să-l vadă pe castor vreme de secole construind, dar niciodată nu va ajunge să-i imite meşteşugul; nici câinele, nici pasărea o altă pasăre şi nici vreun animal mai mult sau mai puţin dezvoltat nu va ajunge să imite ştiinţa altui animal. Prin urmare, sufletul animalelor nu se bucură nici de cea mai mică asemănare cu cel al omului; pentru că animalul nu lucrează cu ştiinţă, nici nu e conştient de finalitatea lucrării sale; pe când omul lucrează liber, ca o fiinţă ce e înzestrată cu suflet raţional, având conştiinţa scopului şi finalităţii sale. + + + + + + +