TRUPUL ÎNVIAT

Pentru mintea omului trupesc, deprinsă a se opri numai asupra celor ce le vede cu ochiul şi le aude cu urechea şi care nu se pricepe a se ridica de la cele văzute către cele nevăzute, poate părea neînţeleasă şi chiar nefirească învăţătura Evangheliei despre Învierea trupurilor omeneşti. De unde anume va fi luat trupul care demult s-a prefăcut în ţărână şi s-a amestecat cu pământul, ori s-a spulberat în aer? Ba mai mult decât atât: cum vor putea învia acele trupuri care, prefăcându-se în pământ şi intrând în organismul plantelor de pe el, au devenit prin aceasta hrană şi, prin urmare, însuşire a altor corpuri omeneşti? Toate acestea par încurcate şi greu de dezlegat pentru omul trupesc.

Oare cum credeţi că răspunde la aceste întrebări Sfântul Apostol Pavel? „Nebune” – zice el – „tu ceea ce semeni nu va învia de nu va muri; şi ceea ce semeni nu este trupul ce va să fie, ci grăuntele gol, fie de grâu, fie de altceva; iar Dumnezeu îi dă trup, precum voieşte, şi fiecărei seminţe îi dă un trup al ei” (1 Corinteni 15, 36-38). Asemănare foarte dreaptă şi prin urmare foarte convingătoare. Căci, într-adevăr, ce semănăm noi toamna? Nu paie groase şi înalte, nu spice aurii, ci seminţe goale care în cursul iernii mor, iar cu sosirea primăverii, din pricina înmulţirii căldurii pământului, îşi pierd chipul lor şi intră în stare de putrezire; dar această putrezire şi moarte slujeşte de temei, de principiu şi de condiţie a viitorului pai şi spic, aşa că acele seminţe care nu mor în chipul acesta până la sosirea primăverii, nu pot rodi nimic, rămân în pământ şi se prefac în ţărână. Tot astfel şi corpurile omeneşti date pământului sunt nişte seminţe pentru viitoarele trupuri noi în care noi trebuie să ne îmbrăcăm în ziua cea mare a Învierii. Aflându-se în sânurile pământului, trupurile se desfac în părţile din care au fost alcătuite, se curăţă prin mijlocirea putrezirii de toate formele stricăciunii şi astfel se pregătesc pentru ca din ele să se ridice la timp, prin lucrarea atotputerniciei dumnezeieşti, nişte trupuri curate şi vrednice de a îmbrăca în sine, pentru toată veşnicia, nemuritoarele suflete omeneşti.