UNIREA CU DUMNEZEU

Pe cât este de negrăită bunătatea lui Dumnezeu faţă de noi şi cu cât covârşeşte dragostea Lui faţă de oameni, încât amuţeşte şi limba a mai grăi „pacea lui Dumnezeu care covârşeşte toată mintea” – tot pe atâta de neîntrecută şi neajunsă este şi unirea duhovnicească a credincioşilor cu Dumnezeu, încât mintea nu poate născoci nimic ca să se poată asemăna cu ea. De aceea şi Sfânta Scriptură a trebuit să caute o mulţime de pilde, care să lămurească marea taină a acestei uniri neînţelese, deoarece într-una singură e limpede că nu se poate cuprinde un atât de mare adevăr. Aşa a fost asemănată uneori cu un mire care intră în cămară, alteori cu o viţă de vie, pe a cărei tulpină se reazemă mlădiţele, iar alteori cu o nuntă plină de taină şi, în sfârşit, altădată cu unirea ce există între mădulare şi cap – dar nici una din aceste icoane nu lămureşte deplin unirea duhovnicească a omului cu Dumnezeu, căci toate se dovedesc neputincioase în a arăta toată adâncimea acestei taine.