CANDELA LĂUNTRICĂ Sfântul Teofan Zăvorâtul
Pentru ospăţul Tău de nuntă, Stăpâne, îmbracă-mă cu strai vrednic, pe care să-l gătească în mine, încă de aici, harul Tău. Învredniceşte-mă să aprind atunci şi candelă, pe care să mi-o dăruiască îndurările Tale. Şi aşa, cu bucurie voi ieşi ca să Te întâmpin, preaslăvindu-Te şi binecuvântându-Te cu nădejdea de a fi părtaş Drepţilor şi Sfinţilor care din veac bine au ...
PLUGARUL ŞI GRÎUL Sfântul Tihon din Zadonsk
Vezi, iarăşi, un plugar care îşi treieră grâul, adunând seminţele în jitniţă, iar pleava măturând-o afară. Aşa va fi şi la sfârşitul veacului acestuia, după cum este scris. Atunci cei credincioşi şi cucernici vor intra în Împărăţia Cerurilor, precum grâul este adunat în jitniţă, iar cei răi, ca pleava vor fi daţi afară „şi-i vor arunca în cuptorul de foc; ...
RIDICĂ OCHII TĂI SPRE CER Sfântul Teofan Zăvorâtul
Ridică ochii tăi spre cer când acesta, ca o oglindă curată, slăvit luminează pământul cu stelele, şi zi mirându-te: „Dacă stelele luminează cu atâta slavă, cu cât mai mult Drepţii şi Sfinţii, care au făcut voia lui Dumnezeu, vor străluci cu lumina cea negrăită a slavei mântuitoare în ceasul când va veni Domnul?” Aducându-ţi aminte de acea înfricoşătoare Venire, cutremură-te cu ...