Proiect desfăşurat sub patronajul bisericii ortodoxe misionare a studenţilor din Cluj-Napoca Fabrica de gânduri bune      

GREŞEALA APROAPELUI   Sfântul Tihon din Zadonsk

Vezi sau auzi că aproapele tău greşeşte sau că a păcătuit. Întâmplarea aceasta să nu-ţi slujească drept temei pentru a-l judeca pe fratele tău, după cum au unii răul obicei, ci pentru a-ţi cunoaşte neputinţa ta; nu pentru a-l lua în râs pe aproapele tău, ci pentru a-l compătimi şi a te îndrepta pe tine însuţi. De la el întoarce-ţi ...

NISIPUL AURIFER   Sfântul Ioan din Kronstadt

Când fratele tău va greşi în vreun fel faţă de tine, de pildă te va vorbi de rău, te va bârfi faţă de cineva, relatându-i aceluia spusele tale într-o formă denaturată, nu te supăra pe el, nu-l urî. Caută să vezi în el părţile bune, atâtea câte vor fi existând. Ca în fiecare om, ţine seama de ele cu dragoste, ...

REPERUL   Compozitorul Arvo Pärt

Putem să ne înşelăm, dar – e foarte important – trebuie să ne orientăm drept. Pentru aceasta avem nevoie ca reper de punctul cel mai îndepărtat; astfel, drumul nostru va fi drept. În schimb, dacă ţintim un punct foarte apropiat, cea mai mică greşeală ne va târî, în plan cosmic, la mii de kilometri de ţelul nostru. Nu e vina ...