COPACUL ARZÂND Sfântul Ioan din Kronstadt
După cum fumul de la un copac care arde urcă în aer, aşa urcă şi sufletul dintr-un trup mistuit de putreziciune. Conştiinţa omului este vocea lui Dumnezeu Cel Atotprezent, care vorbeşte în inimile oamenilor. Cel Atoatefăcător şi Cel Ce este, Domnul, ne cunoaşte pe toţi ca şi pe Sine, cu gândurile, intenţiile, cuvintele şi faptele noastre, cele prezente, trecute şi ...
EDUCAŢIA COMPLETĂ Sfântul Ioan din Kronstadt
Prin edificiul de cult şi prin slujbele Sale divine, Biserica acţionează asupra fiecărui om, oferindu-i o educaţie completă. Lucrează asupra văzului, auzului, mirosului, pipăitului, gustului, asupra imaginaţiei, a sentimentelor, a minţii şi voinţei prin frumuseţea icoanelor şi a bisericii în ansamblul ei, prin dangătul clopotelor, cântarea cântăreţilor, căditul cu tămâie, sărutatul Evangheliei, Sfintei Cruci, sfintelor icoane, prin prescuri, prin cântarea ...
ICOANELE Sfântul Ioan din Kronstadt
Icoanele sunt o necesitate a naturii omului. Poate oare firea noastră să se lipsească de imagine? Poţi oare să-ţi aduci aminte de un obiect sau o fiinţă care nu sunt de faţă fără să ţi le „imaginezi”? Oare nu Însuşi Dumnezeu ne-a dat capacitatea de a ne imagina? Icoanele sunt răspunsul Bisericii la una din necesităţile stringente ale naturii noastre. ...