NUMELE SFINŢILOR Sfântul Ioan din Kronstadt
Numele Sfinţilor, alcătuit din sunete articulate, are însemnătate oarecum ca şi trupul Sfântului sau cu Sfântul însuşi… În mic, oarecum se răsfrâng în gura noastră fiinţele lumii de Sus şi ale celei de jos – şi asta prin credinţă, prin Duhul Sfânt, Singurul Care este, Care pretutindeni este şi toate le plineşte. Când îi chemăm pe Sfinţi în rugăciune, a le ...
POARTA DESCHISĂ DRAGOSTEI Părintele Rafail Noica
Facerea de minuni, de exemplu, este numai unul din lucruri, şi nu cel mai preţuit de Sfinţii istoriei. Cele mai preţuite de Sfinţii istoriei sunt virtuţi ca smerenia, de pildă, care este poarta deschisă dragostei, dragostea fiind cuvântul la care se reduc toate poruncile dumnezeieşti. + + + + + + + + + + + + + + + + ...
RIDICĂ OCHII TĂI SPRE CER Sfântul Teofan Zăvorâtul
Ridică ochii tăi spre cer când acesta, ca o oglindă curată, slăvit luminează pământul cu stelele, şi zi mirându-te: „Dacă stelele luminează cu atâta slavă, cu cât mai mult Drepţii şi Sfinţii, care au făcut voia lui Dumnezeu, vor străluci cu lumina cea negrăită a slavei mântuitoare în ceasul când va veni Domnul?” Aducându-ţi aminte de acea înfricoşătoare Venire, cutremură-te cu ...
ŞOAPTA VÂNTULUI Sfântul Ioan din Kronstadt
Acelaşi vânt, o dată dezlănţuit, poate să bată în multe locuri; asemenea şi Duhul lui Dumnezeu, Unul şi acelaşi, poate să „bată” cu putere şi tărie în soboarele îngereşti cele fără de număr şi în toţi oamenii sfinţi. „Vântul suflă unde voieşte şi tu auzi glasul lui” (Ioan 3, 8). + + + + + + + + + + + ...
TĂRIA LUMINII Sfântul Ioan din Kronstadt
Aşa cum în lumina soarelui putem vedea şi aerul, şi pământul, şi apa, tot ce se află în văzduh şi pe pământ, aşijderea şi în lumina soarelui imaterial putem vedea cu ochiul inimii lumea duhurilor, a îngerilor, a sfinţilor; pe Maica Domnului, pe patriarhii biblici, prooroci, apostoli, ierarhi, ucenici, cuvioşi, toţi sfinţii; îi vedem cu ochiul inimii (prin credinţă) întocmai ...
TRANSPARENŢA Sfântul Ioan din Kronstadt
Razele soarelui străbat aerul transparent care se contopesc, ca să spunem aşa, cu lumina, deşi aceasta, ca un element subtil ce este, poate oricând să îl părăsească. Apa de izvor, cristalul, sticla sunt de asemenea străbătute de lumini şi se fac una cu ea. Numeroase corpuri capabile să reflecte sau să refracte lumina sunt scăldate sau strălucesc de lumina soarelui, ...