Proiect desfăşurat sub patronajul bisericii ortodoxe misionare a studenţilor din Cluj-Napoca Fabrica de gânduri bune      

ÎNAINTEA SOARELUI   Sfântul Tihon din Zadonsk

Vezi că, deşi soarele luminează întreaga lume şi îşi arată faţa tuturor deopotrivă, fiecăruia i se pare, totuşi, că acesta priveşte doar spre dânsul şi că, orice am face, el caută spre fiecare dintre noi aşa de parcă s-ar uita numai la un singur om; şi că vine cu noi oriunde am merge, deşi mereu la fel îşi săvârşeşte trecerea ...

ÎNDREPTAREA ŞI ÎNTOARCEREA FEŢEI   Sfântul Tihon din Zadonsk

Vezi că aceia care doresc să vadă soarele îşi întorc faţa spre el, asemenea făcând şi pentru a privi orice altceva. Când vrem, de pildă, să vedem un om sau un lucru oarecare, ne îndreptăm cu faţa spre acesta. Aşa, cei ce voiesc a vedea pe Dumnezeu – veşnicul şi duhovnicescul Soare – trebuie negreşit să se întoarcă spre El ...

LENTILA ŞI FOCUL   Sfântul Ioan din Kronstadt

Putem aprinde cu o lentilă o bucată de lemn, de hârtie sau de alt material lesne inflamabil, atunci când asupra obiectului respectiv focalizăm într-un punct razele soarelui, obţinând pe acel obiect un fel de soare în miniatură. Aşa se întâmplă şi când ne rugăm, sufletul ni se înfierbântă, se înviorează, se aprinde de la Soarele Dreptăţii, ca să lucreze asupra ...

MAICA DOMNULUI   Arhiepiscopul Iustinian Chira

Natura întreagă o preamăreşte pe Preasfânta Fecioară, care este desăvârşirea şi împlinirea tuturor. Pentru flori ea este trandafirul cel ales. Pentru păsări, Maica Domnului este turtureaua cea aurită, porumbiţa cea nevinovată, privighetoarea cea cu dulce glas. Pentru animale, maica Domnului este mieluşeaua din care S-a născut Mielul lui Dumnezeu. Pentru preafrumoasele stele, Maica Domnului este luceafărul dimineţii, care prevesteşte răsăritul ...

MÂNGÂIEREA SOARELUI   Sfântul Ioan din Kronstadt

Aşa cum soarele, deşi rămâne întotdeauna pe cer, atinge pământul pe toată suprafaţa sa cu razele sale, ca şi când l-ar mângâia cu mii de mâini, transmiţându-se tuturor organismelor vii, pătrunzându-le (soarele pătrunde în corpuri cu razele sale), încălzindu-le, însufleţindu-le, împrumutându-le căldura sa, trecând prin corpurile transparente, penetrabile sau reflectându-şi strălucirea în transparenţa lor, iar celor impenetrabile, solide, opace dându-le ...

MICŞORAREA UMBREI   Sfântul Tihon din Zadonsk

Vezi că, pe măsură ce soarele se apropie, umbra tot mai mică se face. Asemenea şi inima cucernică: cu cât Dumnezeu vine mai aproape de ea cu lumina şi darurile Sale, cu atât mai mult îşi cunoaşte nimicnicia şi se smereşte înaintea Domnului şi a oamenilor, socotindu-se pe sine mai mică decât oricine. Ori, dimpotrivă, pe măsură ce soarele se ...

MULT   Sfântul Ioan din Kronstadt

Nenumărate sunt picăturile de ploaie care cad pe pământ, dar toate vin din acelaşi nor; multe sunt razele de lumină, dar toate iradiază de la acelaşi soare; multe sunt frunzele, dar copacul pe care cresc este unul singur; mult este nisipul, dar tot stă pe acelaşi pământ. Mulţi sunt oamenii şi toţi se trag dintr-un singur om – Adam – ...

NĂZUINŢA SPRE LUMINĂ   Sfântul Ioan din Kronstadt

Aici pe pământ, toate năzuiesc spre lumina soarelui, a lunii sau a focului, şi nu vor, le e urât şi tânjesc când se află în întuneric; dar marea majoritate a oamenilor nu caută lumina veşnică a Împărăţiei Cerurilor şi nu se înspăimântă de întunericul veşnic şi de nepătruns; ba chiar multora le place să fie în întunericul păcatului, şi nu ...

OCHIUL INIMII   Sfântul Ioan din Kronstadt

Așa cum în lumina soarelui putem vedea și aerul, și pământul, și apa, tot ce se află în văzduh și pe pământ, așijderea și-n lumina Soarelui imaterial putem vedea cu ochii inimii lumea duhurilor, a îngerilor, a sfinților, pe Maica Domnului, pe patriarhii biblici, prooroci, apostoli, ierarhi, mucenici, cuvioși, toți sfinții; îi vedem cu ochiul inimii (prin credință), întocmai cum ...

ODAIA LUMII   Părintele Dumitru Stăniloae

Am putea compara lumea cu o cameră plină de tot felul de lucruri, iar slava dumnezeiască, cu lumina soarelui. Cu cât e mai întunecată camera, cu atât se văd mai puţin lucrurile din ea. Şi cu cât năpădeşte pe geamuri mai multă lumină, cu atât lucrurile din ea se văd mai clare şi mai frumoase. Raţiunile lucrurilor din lume, departe de ...