LIVADA ÎN VREME DE IARNĂ
Sfântul Ignatie Briancianinov pro(a)dus oferit din data de 22 ianuarie 2013
Mă uit la ramurile dezgolite ale pomilor şi acestea îmi vorbesc stăruitor prin tainica lor glăsuire: „Noi vom învia, ne vom acoperi cu frunze, vom revărsa bună mireasmă, ne vom împodobi cu flori şi roduri: cum dar nu vor învia oasele cele uscate ale oamenilor, la vremea primăverii lor?”
Ele vor învia, se vor îmbrăca în trup în chip înnoit, vor păşi într-o nouă viaţă şi într-o lume nouă. Precum pomii care n-au ţinut piept vitregiei gerului şi, pierzându-şi vlaga vieţii, vor fi spintecaţi la venirea primăverii şi se vor scoate din grădină pentru a fi arşi în foc, la fel şi cei păcătoşi, care şi-au pierdut Viaţa – pe Dumnezeu –, vor fi adunaţi în ziua cea de pe urmă a veacului acestuia, întru începătura zilei veşnice care va să vie, şi aruncaţi vor fi în focul care nu se va mai stinge.
Dacă ne-ar fi cu putinţă a găsi un om care să nu fi cunoscut nicicând preschimbările săvârşite de înşiruirea anotimpurilor şi l-am aduce pe acest călător într-o livadă – care în vremea iernii zace cu măreţie în somnul său de moarte – spre a-i arăta pomii dezgoliţi şi spre a-i mărturisi despre acea splendoare în care se vor înveşmânta ei primăvara, atunci, drept răspuns, el ne-ar privi şi doar ar zâmbi – şi asta deoarece cuvintele noastre i s-ar părea a fi o născocire de neînfăptuit! Asemenea şi învierea morţilor pare a fi de necrezut pentru gânditorii care pribegesc prin bezna înţelepciunii pământeşti, necunoscând ei că Dumnezeu este Atotputernic şi înţelepciunea Sa cea mult felurită poate fi contemplată, însă rămâne de nepătruns pentru priceperea [mintea] făpturilor Sale. La Domnul toate sunt cu putinţă: pentru El minuni nu există. Neputincioasă este cugetarea omenească: tot ceea ce nu suntem obişnuiţi a vedea, socotim a fi ca o lucrare de neînfăptuit, o minune de necrezut. Facerile Domnului, spre care necontenit privim deja cu nepăsare, sunt lucrări uimitoare, minuni măreţe, de neasemănat.
Astfel, în fiece an, înaintea ochilor întregii omeniri, natura repetă istorisirea învăţăturii despre învierea celor morţi, înfăţişând-o într-o lucrare tainică şi preschimbătoare!
Sfântul Ignatie Briancianinov, Cunoaşterea lui Dumnezeu prin mijlocirea firii văzute, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucureşti, 2011, p. 13-15.
vezi aici mai multe despre această carte