SCHIMBAREA MATERIEI Sfântul Ioan din Kronstadt
Nimic nu este mai schimbător decât materia. Ea se transformă în milioane de feluri, pe cale naturală, sau după legile Creatorului. Ca să nu mai vorbim de transformările miraculoase, de pildă: focul în rouă, apa în sânge, apa în vin, toiagul în şarpe; omul însuşi transformă materia în mii de feluri. Ce-am putea spune atunci de Atoatefăcătorul Dumnezeu? Schimbarea este ...
STRÂMTORĂRILE VIEŢII Sfântul Ioan din Kronstadt
Când privesc creaţia lui Dumnezeu, ce văd? Văd peste tot o extraordinară abundenţă, o adevărată bogăţie de viaţă în regnul animal, printre patrupede, reptile, insecte, păsări peşti. Atunci ne vom întreba: pentru ce viaţa omului, şi mai ales a omului credincios şi evlavios, este supărătoare şi strâmtorată? Domnul a răspândit pretutindeni cu mână largă viaţa, belşugul şi fericirea, şi toate ...
STROPUL DE APĂ VIE Sfântul Ioan din Kronstadt
Când te rogi, socoteşte că toată făptura nu înseamnă nimic înaintea lui Dumnezeu. Iar pe Acela vezi-L prezent pretutindeni, în tot ce există, asemenea unui strop de apă vie, dând viaţă şi mişcare la toate. + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + ...
TĂCEREA CARE HRĂNEŞTE Compozitorul Arvo Pärt
Tăcerea ar trebui să pătrundă în urechile noastre şi să dea mărturie că jertfa a fost de bunăvoie şi că a fost săvârşită pentru mântuirea noastră. Când vorbesc de tăcere, înţeleg acel „nimic” din care Dumnezeu a creat lumea. De aceea, dintr-un punct de vedere ideal, pauza e sacră. Tăcerea nu ne e dată degeaba, ci ca să ne hrănim cu ea. ...
TRUP ŞI SUFLET Sfântul Nectarie al Eghinei
Minunata armonie care domneşte în creaţie şi se arată neîndoielnic în toate, în acest uimitor mecanism de conservare a toate câte există, care revelează înţelepciunea desăvârşită a Atotînţeleptului Creator, prin care toate sunt împreună-legate, susţinute şi perpetuate, care a creat ochiul pentru a primi înlăuntrul său soarele, urechea pentru a primi tunetele răsunătoare răsfrânte printre nori, nările pentru a filtra ...
VÂRSTA PRUNCIEI Sfântul Nectarie al Eghinei
Vârsta prunciei ne înfăţişează imaginea unei fiinţe care nu-şi găseşte asemănare printre celelalte creaţii de pe pământ; atât de frumoasă, atât de minunată, încât cel care o contemplă nu poate să nu admire pe Artizanul ei şi să n-o recunoască drept cea mai desăvârşită dintre creaţiile Sale. Graţia, frumuseţea fizică şi strălucirea ei întruchipează culmea desăvârşirilor frumuseţii terestre. Pe chipul ...
VASUL DE LUT Sfântul Vasile cel Mare
Moise, care a scris despre facerea lumii, chiar de la cele dintâi cuvinte, ne-a luminat mintea cu numele lui Dumnezeu, zicând: „Întru început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul” (Facerea 1, 1). Ce frumoasă orânduire de cuvinte! A spus mai întâi: „Întru început”, ca să nu socotească unii că lumea este fără de început. Apoi a adăugat: „a făcut”, ca ...