CAPODOPERA Sfântul Ioan din Kronstadt
Omul este o splendidă, magnifică, preaiscusită operă a unui Artist desăvârşit: Dumnezeu. La obârşie era neîntinată, neispitită, nestricăcioasă, curată, dar prin păcat, prin această nevoie pe care duhul întunericului a dat-o firii, prin această spurcată, absurdă şi haină putere a ajuns să fie întinată şi bolnavă, necurată şi coruptă, din pricina firii duale a omului, alcătuit din trup şi suflet. ...
FIREA CÂNTĂRII Fericitul Trifon Turkestanov
Întru a sunetelor minunată potrivire glasul chemării Tale se aude. Tu ne deschizi pridvorul Raiului ce va să fie şi ne dezvălui mlădioasa fire a cântării prin sunetele pline de-armonie, prin taina adâncă a izvodirii muzicale, prin simţirea înaltă ce prinde glăsuire într-a artistului lucrare. Fiece frumuseţe adevărată, ca o atotputernică chemare, ne poartă sufletul spre Tine, făcându-ne să glăsuim ...
FRUMUSEŢEA IMATERIALĂ Sfântul Nectarie al Eghinei
Omul caută să-L afle pe dumnezeiescul Creator al firii, pe Bunul artist Care a meşteşugit-o, pe Cel Ce a întocmit universul, şi să-L cunoască pe Cel de la Care primeşte ideea Binelui răspândit nemărginit în toate. Ordinea, armonia din toate, rânduirea înţeleaptă şi guvernarea universului, frumuseţea imaterială sublimă şi splendoarea celor pământeşti înalţă mintea omului la Cauza primordială Care le-a ...
INSPIRAŢIA Sfântul Sofronie Saharov
Creştineşte nu putem trăi fără însuflare. Dacă un artist, unul adevărat, trăieşte zi şi noapte chipurile artei sale, noi, creştinii, trebuie să fim cu atât mai cu luare-aminte. Trebuie să depăşim strădaniile artiştilor, pentru a trăi în duhul Evangheliei. Lucrul cel mai însemnat acum este ca Domnul să însufle lupta voastră pentru mântuire. Când se dă însuflarea, toată viaţa se umple ...
MARELE ARTIST Sfântul Ioan din Kronstadt
Pretutindeni, pe tot întinsul pământului, se face simţită prezenţa Marelui Artist – Duhul Sfânt – care se sălăşluieşte, aducând neştirbită bucurie în toate făpturile, vădindu-şi nemărginita Sa înţelepciune în tot ceea ce se face. Vedem pretutindeni Duhul Dătător-de-viaţă, lucrând asemenea unui mare artist, sau al unui olar, modelând mulţime de vase neînsufleţite. El poate fi descoperit mai cu seamă în ...
MECANISMUL Sfântul Ioan din Kronstadt
Un om supărăcios şi fără minte, dorind să facă să funcţioneze un obiect sau un aparat oarecare şi nefiind în stare să-l folosească din nepricepere, văzându-se deci în imposibilitatea de a-l utiliza, aşa cum ar fi dorit, de cele mai multe ori se înfurie, îşi iese din fire, aruncă acel obiect sau îl distruge, ca şi când ar fi o ...
MUZICA OMENEASCĂ Compozitorul Arvo Pärt
Muzica noastră va ajunge într-o zi la sfârşit. Trebuie să trăim cu conştiinţa acestui fapt. Poate că va veni o clipă în care nici chiar cel mai mare artist nu va mai voi sau nu va mai avea ce să creeze. Şi poate că în acea clipă îşi va preţui şi mai mult creaţia, căci va fi trecut dincolo de ...
NĂZUINȚA SPRE FRUMOS Regizorul Andrei Tarkovski
Vorbind despre aspirația spre frumos, despre faptul că idealul este un scop spre care tinde arta și de dragul căruia se dezvoltă, eu nu sunt deloc de acord cu ideea că el trebuie să evite „mizeria“ terestră. Dimpotrivă! Imaginea artistică este întotdeauna o parabolă, adică o substituire a ceva cu altceva. Ceva mai mare – cu ceva mai mic. Vorbind ...
OCHIUL ORB Regizorul Andrei Tarkovski
Excelent ascunsă de ochii celor care nu urmăresc adevărul sau cărora le este contraindicată, această profundă lipsă de spiritualitate, care nu este percepută, dar este judecată de artă, reaua-voință și refuzul de a reflecta la sensul și scopul existenței sale în cel mai înalt sens sunt substituite foarte des până la vulgaritate de primitiva exclamație: „Nu-mi place! E neinteresant!“. Acesta ...
PORTRETUL Sfântul Ioan din Kronstadt
Despre un portret se spune uneori: cât este de fidel şi de expresiv, doar că nu vorbeşte! Dacă omul este în stare să dea viaţă unei pânze, unui lemn, unei hârtii, prin arta sa, de ce n-ar putea face acelaşi lucru Dumnezeu? De ce n-ar putea da suflare de viaţă unei icoane, făcând-o „să vorbească”, dacă asta I-ar fi voia? ...