FAŢĂ ÎN FAŢĂ Sfântul Ioan din Kronstadt
Creştinul ortodox se întoarce cu faţa spre sfintele icoane ale Mântuitorului, Maicii Domnului, îngerilor şi feluriţilor sfinţi, cu scopul de a arăta vădit credinţa sa că cei închipuiţi în icoane sunt de faţă, sunt aproape de el; în sfintele icoane se realizează, se înfăptuieşte credinţa noastră ortodoxă, iar fără sfintele icoane parcă atârnăm în văzduh, neştiind cui să ne rugăm. ...
FAŢA OMULUI Sfântul Nectarie al Eghinei
Alcătuirea sufletească e cea care dă chip alcătuirii trupeşti; dictonul „cum e sufletul, aşa e şi înfăţişarea” e neîndoielnic foarte adevărat; iar dispoziţia vădită de suflet odată cu trecerea timpului se imprimă ca o constantă a expresiei chipului, care devine un fel de oglindă a dispoziţiei aflate în suflet; căci muşchii şi oasele obişnuiesc să primească o conformaţie similară celei ...
FRUMUSEŢEA APARENTĂ Sfântul Ioan din Kronstadt
Nu te opri la frumuseţea feţei, ci priveşte sufletul. Nu privi veşmântul omului (căci trupul este un veşmânt provizoriu), ci priveşte la cel care este îmbrăcat cu el. Nu admira splendoarea îmbrăcămintei, ci consideră pe cel îmbrăcat ceea ce este el. Altfel, vei defăima chipul lui Dumnezeu din om, vei necinsti pe rege, ucigând pe slujitorul său, nedându-i cinstea care ...
FRUMUSEŢEA OMENEASCĂ Sfântul Tihon din Zadonsk
Vezi un om frumos întocmai ca un înger. De la acesta ridică-ţi mintea la omul cel lăuntric, adică la suflet, şi cugetă cu cât este mai mare frumuseţea sufletului făcut după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, pe care Domnul l-a sălăşluit într-un lăcaş atât de minunat. De aici învaţă să cunoşti şi să cinsteşti nobleţea, frumuseţea şi măreţia sufletului şi ...
IMAGINI ŞI SIMBOLURI Sfântul Ioan din Kronstadt
Exprimarea prin imagini şi simboluri constituie un dat necesar al fiinţei umane, ţinând seama de nivelul său actual de sensibilitate spirituală. Ea oferă o explicaţie convingătoare multor aspecte ale universului nostru sufletesc, pe care, făcând abstracţie de imagini şi de simboluri nu le-am putea cunoaşte. Iată de ce dumnezeiescul Învăţător, Înţelepciunea ipostatică atotcreatoare, Fiul lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos ...
ÎNGROPĂCIUNEA Sfântul Tihon din Zadonsk
Vezi cum este îngropat un mort ori îţi înmormântezi tu tatăl sau mama, prietenul sau fratele. Această împrejurare îţi dă o pricină pentru tânguire, însă nu aceea dintru care mulţi plâng fără de folos; ci tu să verşi lacrimile tale cugetând la pricina morţii, adică la păcatul care l-a adus într-o stare atât de jalnică pe omul cel care a ...
INIMA PURTĂTOARE DE LUMINĂ Fericitul Trifon Turkestanov
Când Tu spre a sluji aproapelui mă-nsufleţeai şi al meu suflet cu smerenia îl luminai, una din ale Tale raze făr-de-număr peste-a mea inimă atunci se pogora şi-aceasta, ca fierul cel de foc pătruns, purtătoare de lumină se făcea. Vedeam chipul Tău tainic şi de neajuns. Slavă Ţie, Celui Ce preschimbi viaţa noastră printru a facerii de bine înfăptuire; Slavă Ţie, Celui ...
KITSCH-UL LĂUNTRIC AL SĂTULULUI Sfântul Ioan din Kronstadt
Nu te bucura atunci când, îndestulându-te cu mâncăruri şi băuturi alese şi plăcute, faţa îţi radiază satisfacţie, fiindcă chipul lăuntric al sufletului îţi este în clipa aceea hidos, ca de mort. Ţi se potrivesc cuvintele Mântuitorului, Care zice: „Semănaţi cu mormintele cele văruite, care pe dinafară se arată frumoase, înăuntru însă sunt pline de oase de mort şi de toată ...
MĂREŢIA FĂPTURII Sfântul Sofronie Saharov
Priviţi măreţul tablou pe care Dumnezeu ni-l dezvăluie în facerea cosmosului, în facerea omului după al Său chip şi asemănare. Ceea ce căutăm noi nu se mărgineşte la mărunta noastră viaţă de zi cu zi; este vorba de a fi cu Dumnezeu şi de a agonisi înlăuntrul nostru viaţa în toată deplinătatea sa, şi cosmică, şi dumnezeiască. + + + + ...
MIREASMA ODĂII Sfântul Tihon din Zadonsk
Vezi că aceia care vor să scoată dintr-o odaie miasma stricăciunii aprind pulberi binemirositoare sau altceva ce ar putea folosi pentru aceasta şi astfel, prin buna mireasmă, îndepărtează acea duhoare. Sufletul omului este întocmai ca şi o odaie care mai înainte de căderea strămoşilor noştri era plină de frumuseţe şi bunăcuviinţă, ca de nişte arome plăcut mirositoare, fiind loc de ...