GHEAŢA Sfântul Inochentie al Odessei
Oare ştiţi voi câte legi s-au avut în vedere la formarea gheţii, iarna? Colea, pe cel mai neînsemnat pârâu, pe cea mai mică baltă, s-a repetat, în formă, ceea ce s-a întâmplat oarecând cu munţii cei uriaşi şi la formarea acelor stânci uriaşe dintr-înşii, la care nu te poţi uita fără de mirare şi spăimântare! Toate acestea şi altele multe ...
GLASUL FLORILOR Sfântul Nicodim Aghioritul
Un mare filosof creştin mergea odată pe o cărare din mijlocul unei câmpii înflorite şi îmbălsămate cu frumuseţea şi mireasma miilor de flori. Şi acest om învăţat şi credincios, având un băţ în mâna sa, mergând pe cărare prin mijlocul florilor, a început a se opri şi a bate florile cu toiagul ce-l avea în mână şi, lovindu-le, le zicea: ...
ICOANĂ A FACERII LUMII Sfântul Inochentie al Odessei
În fiecare primăvară noi vedem destul de limpede icoana facerii lumii, care deşi nu are întinderea acelei privelişti – pe care de altminteri nici nu o ar putea cuprinde ochiul nostru cel slab –, totuşi prin necontenita sa repetare o înlocuieşte minunat de bine. Amintiţi-vă cum descrie Moise facerea lumii: cea dintâi lucrare a atotputerniciei dumnezeieşti, după ce a făcut ...
ÎNDEMNUL PRIMĂVERII Sfântul Inochentie al Odessei
Văzând frumuseţea naturii în timpul primăverii, văzând bucuria şi mulţumirea tuturor făpturilor şi auzind corul cel minunat al înaripatelor care fac să tremure văzduhul şi să răsune dumbrăvile şi câmpiile de cântare, cine nu va fi gata să repete din tot sufletul şi din toată inima ceea ce a grăit Făcătorul, îndată după ce a zidit lumea: „iată toate sunt ...
MĂIESRTIA CELUI NEVĂZUT Sfântul Inochentie al Odessei
Să ne întoarcem spre locuinţele noastre şi să intrăm în cea dintâi casă ce ne va ieşi înainte, nu a unui bogat, ci, de vreţi, fie şi a celui mai de pe urmă muritor. Ce se vede colea, pe acest geam pe jumătate stricat? Un fel de desen, necunoscut şi neajuns până acum de iscusinţa omenească. Materialul întrebuinţat se pare ...
MINUNATUL ARTIST Sfântul Ioan din Kronstadt
Domnul poate da trup oricărei „fiinţe”, fie ea animal sau plantă, întocmai cum am îmbrăca noi o haină; ai luat material, l-ai cusut, te-ai îmbrăcat. „M-ai îmbrăcat în piele şi în carne, m-ai ţesut din oase şi din vine” (Iov 10, 11). Şi cât de divers şi de infinit este „materialul” din care Creatorul „coase” îmbrăcăminte, pe multiple şi felurite ...
MIREASMA MIRELUI Sfântul Nicolae Cabasila
Mireasma Mirelui s-a revărsat şi a cuprins cu parfumul ei toată lumea. Nu ne mai rămâne decât să tragem până în fundul plămânilor această bună-mireasmă, căci puterea aceasta de a respira ne-a dat-o Însuşi Mântuitorul şi tot El ne-a dat şi puterea de a ne face liberi şi dea a ne lumina. Pentru că, venind în lume, Mântuitorul nu numai ...
NEÎNCHIPUIT DE FRUMOŞI Sfântul Ioan din Kronstadt
În veacul ce va să fie, fericirea noastră va odrăsli din uimirea de a-i vedea dintr-o dată pe Sfinţi, pe îngerii Domnului, neînchipuit de frumoşi, strânşi în miriade de cete, alcătuite perfect, în ordinea ierarhiilor cereşti; din uimirea de a vedea sfinţii, pe oamenii lui Dumnezeu buni şi simpli, din toate veacurile, prooroci, apostoli şi pe toţi ceilalţi, dar mai ...
OCHIUL LUI DUMNEZEU Maica Siluana Vlad
Pe Dumnezeu, la început, așa Îl simțim, văzând lucrurile Lui și simțind binefacerile Lui. Părintele Stăniloae spune că fiecare lucru este ochiul lui Dumnezeu, prin care Se uită la noi să vadă dacă Îl vedem. Când ne iutăm la flori și zicem: „Doamne, ce frumoase sunt!”, noi Îl vedem pe Dumnezeu Care a făcut florile, Îl vedem pe Dumnezeu Care ...
OGLINDA PRĂFUITĂ Sfântul Tihon din Zadonsk
Vezi că oglinda prăfuită sau afumată nu-ţi arată nimic, oricât ai privi într-însa; însă de vrei să-ţi vezi chipul şi murdăriile de pe el, atunci trebuie să o ştergi. Asemenea este şi conştiinţa omenească: dacă e pângărită cu multe năravuri păcătoase şi cu o viaţă nelegiuită, omul nu zăreşte în ea patimile ce s-au lipit de sufletul lui şi umblă ...