
FAPTA BUNĂ Părintele Arsenie Boca
Iisus vrea ca fapta bună să izvorască natural dintr-o natură bună în chip dezinteresat, cum creşte bobul de grâu şi cum izvorăşte apa din stânci, fără să se preocupe de bunătatea lor. + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + ...

LOPATA Sfântul Nicolae Velimirovici
„Aria” întruchipează lumea lui Dumnezeu, „lopata” simbolizează Judecata lui Dumnezeu, iar „hambarele” – Împărăţia lui Dumnezeu. Pe cei drepţi Domnul îi adună în Împărăţia Cerurilor, precum bobul de grâu, iar pe cei păcătoşi îi aruncă în foc, precum pleava şi neghinele. + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + ...

ODRĂSLIREA Sfântul Tihon din Zadonsk
Vezi că fiece sămânţă dă naştere unui rod care este cu ea deopotrivă: din orz se face orzul, din grâu – grâul, din ovăz – ovăzul. Asemenea şi din cele însufleţite: din om se naşte omul, din lup – lupul, din urs – ursul, din mioară – mielul, din gâscă – gâsca. Şi în rod se vede negreşit asemănarea cu ...

PLUGARUL ŞI GRÎUL Sfântul Tihon din Zadonsk
Vezi, iarăşi, un plugar care îşi treieră grâul, adunând seminţele în jitniţă, iar pleava măturând-o afară. Aşa va fi şi la sfârşitul veacului acestuia, după cum este scris. Atunci cei credincioşi şi cucernici vor intra în Împărăţia Cerurilor, precum grâul este adunat în jitniţă, iar cei răi, ca pleava vor fi daţi afară „şi-i vor arunca în cuptorul de foc; ...

PUTEREA GRÂULUI Sfântul Luca al Crimeei
Este cunoscut că grâul, meiul şi muştarul găsite în sarcofagele mumiilor egiptene – care au o vechime de 3000 de ani –, dacă nu au fost supuse acţiunilor dăunătoare, în care să fi fost posibile procese fermentative ce le-ar fi putut afecta, pot da roade bune dacă sunt plasate în condiţii favorabile de umiditate şi căldură. Următoarea experienţă a fost realizată ...

RUINELE Părintele Arsenie Boca
Bobul care nu vrea să moară, fie chiar şi de grâu, nu mai aduce nici o roadă. Mântuirea se lucrează numai pe ruinele egoismului. + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + ...

SEVELE VEŞNICE Sfântul Efrem Sirul
Dacă grâul ce hrăneşte trupurile, chiar dacă cea mai mare parte a lui trupul o leapădă ca gunoi, e hrănit de văzduh şi îngroşat de vânt, cu cât mai mult adierile curate din grânele Raiului pot revărsa asupra celor duhovniceşti sevele lor veşnice şi hrana lor duhovnicească. Binecuvântat Cel care în Raiul Său va da bucurie întristării noastre! + + + + + + + + ...

SPICELE DE GRÂU Sfântul Efrem Sirul
Chiar şi acum pe acest pământ plin de spini putem vedea pe câmpuri spicele de grâu pe care Dumnezeu ni le-a dat în ciuda blestemului; mulţumită vântului grânele iau naştere în sânul lor; prin voia atoatefăcătoare a Celui Preaînalt adierea le alăptează ca sânul unei mame, închipuind astfel felul în care se hrănesc cei duhovniceşti. Binecuvântat Cel care în Raiul Său va da bucurie întristării noastre! + ...