GÂNDURILE ŞI HARUL DUMNEZEIESC Sfântul Paisie Aghioritul
Gândurile „bune”, mişcate de mândrie, sunt prinse de diavol. Asupra gândurilor bune pornite din smerenie şi din iubire diavolul n-are nici o îndreptăţire. Nimeni să nu se încreadă în gândul lui, pentru că dacă este om duhovnicesc se va rătăci, iar dacă este lumesc îşi va pierde minţile. Să nu te încrezi în cugetul tău, nici dacă îţi spune că eşti un ...
GOLICIUNEA Sfântul Tihon din Zadonsk
Vezi că unui om dezbrăcat îi este ruşine de sine însuşi, dar şi ceilalţi se ruşinează de el şi-i întorc spatele. Asemenea se întâmplă şi cu sufletul care nu s-a acoperit cu harul Domnului, întrucât nu-l are. Satana, vrăjmaşul nostru, ne-a despuiat ca un tâlhar, smulgând de pe noi haina harului lui Dumnezeu şi a mântuirii. Din această pricină, strămoşii ...
HÂRTIA Sfântul Ioan din Kronstadt
Dacă mănânci peste măsură, devii om pământesc, fără suflet, sau trup fără suflet. Dacă posteşti, atragi harul Duhului Sfânt în tine, devii om duhovnicesc. Dacă iei o hârtie poroasă fără s-o înmoi în apă, ea rămâne uşoară şi, într-o cantitate mai mică, poate fi ridicată în sus de vânt. Dacă o treci prin apă, se îngreuiază şi poate cădea jos ...
ILUMINATUL STRADAL Sfântul Inochentie al Odessei
Lumina harului nu se aseamănă cu lumina înţelepciunii pământeşti care, ca lumina lămpilor de stradă, luminează în vremea nopţii, dar nu încălzeşte deloc, nefiind în stare a da viaţă nici măcar unui firicel de iarbă. Dimpotrivă, unde străluceşte harul lui Hristos, acolo întreaga fiinţă a omului se schimbă şi ajunge într-o aşa stare, precum natura în vremea primăverii. Atunci însuşi ...
ÎMBRĂŢIŞAREA OMULUI LĂUNTRIC Sfântul Columba al Ionei
Sunt unii, măcar că foarte puţini, care sunt învredniciţi de harul dumnezeiesc să vadă cu totul limpede şi deosebit toată întinderea lumii şi să îmbrăţişeze înlăuntrul puterii minţii lor în chip minunat lărgită marginile cele mai depărtate ale cerurilor şi ale pământului în aceeaşi clipă, ca şi cum toate ar fi luminate de o singură rază de soare. + + + ...
LICĂRIREA TABORULUI Fericitul Trifon Turkestanov
De ce oare zâmbeşte făptura întreagă în zilele de praznic? De ce oare atunci se revarsă în inimă o minunată uşurare, cu nimic dintre cele ale pământului asemănătoare, şi însuşi văzduhul altarului şi al bisericii se face purtător de lumină. Aceasta e adierea harului Tău, aceasta e licărirea luminii Taborului; atunci şi cerul şi pământul, pe Tine lăudându-Te, Îţi cântă: ...
LUMINA ZILEI Sfântul Tihon din Zadonsk
Vezi că ziua toate se văd limpede şi fiecare osebeşte cele vătămătoare şi cele de folos, prăpastia de cale, albul de negru şi un lucru de celălalt. Înţelege dar că asemenea şi cel luminat de lumina harului lui Hristos, le vede limpede pe toate cu ochii cei sufleteşti, osebeşte binele de rău şi virtutea de patimă, vede paguba sufletului şi ...
MIREASMA BINEPLĂCUTĂ Sfântul Tihon din Zadonsk
Vezi că, atunci când focul se atinge de tămâie sau de o altă pulbere bine mirositoare, apare dintr-o dată fumul şi se ridică o mireasmă bineplăcută. Întocmai se întâmplă şi atunci când harul Duhului Sfânt se atinge de o inimă omenească: în clipa aceea, într-o asemenea inimă se deşteaptă suspinul şi rugăciunea cea adevărată, la fel ca şi buna mireasmă ...
MOCIRLA DUHOVNICEASCĂ Sfântul Inochentie al Odessei
În primăvara duhovnicească, mulţimea vătămătoare a apelor nu vine aşa precum se întâmplă în primăvara firească, ci altfel – nu vine de sus, ci de jos. Căci harul întru tot Sfântului Duh nu poate să reverse daruri cu o bogăţie vătămătoare pentru cei ce le primesc; însă cel ce le primeşte se poate întâmpla să nu ştie a se folosi ...
MORŢI ŞI VII Sfântul Tihon din Zadonsk
Vezi că nu este nici un mort printre cei vii şi nici nu i se cuvine lui să se găsească între ei, ci este scos afară din casă şi din oraş şi îngropat în pământ. Asemenea şi sufletul ce a murit din pricina păcatului e dat afară sau chiar aruncat din obştea Sfinţilor, din casa şi cetatea Viului Domn, adică ...