CONŞTIINŢA Sfântul Nectarie al Eghinei
Conştiinţa este cea mai intimă facultate afectivă sau capacitate sufletească prin mijlocirea căreia are loc orice activitate spirituală; adică fără ea nu poate avea loc nici măcar actul de a percepe prin intermediul organelor de simţ, nici compararea noţiunilor în vederea formării de concepte, nici judecata, nici amintirea, deoarece impresia resimţită sub imboldul firii prin intermediul unui simţ sau altul ...
VEŞNICIA SUFLETULUI Sfântul Nectarie al Eghinei
Încrederea în nemurirea sufletului este singura putere care-l întăreşte pe om în lupta împotriva stăpânirii relelor amintite şi-l arată fiinţă liberă din punct de vedere moral prin ajutor şi sprijin dumnezeiesc; încrederea în nemurirea sufletului îl învaţă pe om să cinstească legile divine şi umane şi-l îndrumă pe calea adevărului, îndepărtându-i paşii de căile minciunii. Nemurirea sufletului şi încrederea în ...