Proiect desfăşurat sub patronajul bisericii ortodoxe misionare a studenţilor din Cluj-Napoca Fabrica de gânduri bune      

ARMONIA DINTRE TRUP ŞI SUFLET   Sfântul Nectarie al Eghinei

Armonia dintre trupul omului şi sufletul său raţional a ajuns la o aşa măsură, încât cercetătorul nu e în stare să aprecieze nivelul şi dimensiunea acesteia şi nu poate decât să laude cuprins de uimire înţelepciunea absolută a dumnezeiescului Creator, Care a orânduit astfel armonios relaţiile necesare dintre toate părţile trupului şi suflet, încât întotdeauna şi în orice vreme trupul ...

FRUMUSEŢEA SOARELUI   Sfântul Vasile cel Mare

Dacă cele trecătoare sunt aşa de minunate, cum vor fi cele veşnice? Dacă cele văzute sunt atât de frumoase, cât de frumoase vor fi cele nevăzute? Dacă măreţia cerului depăşeşte măsura minţii omeneşti, ce minte omenească va putea descoperi natura celor veşnice? Dacă soarele, care este supus stricăciunii, este atât de frumos şi atât de mare, dacă este iute în ...

LUCRAREA MAŞINII GÂNDURILOR   Sfântul Paisie Aghioritul

Fiecare judecă lucrurile după măsura stării lui duhovniceşti. Dacă unul are cugetul stricat, şi maşina lui este stricată; chiar aur să pui într-însa, va face gloanţe de aur, ca să ucidă. + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + ...

RAŢIUNEA OMULUI   Sfântul Nectarie al Eghinei

Sfântul Vasile cel Mare în Tâlcuirea sa la Prorocul Isaia spune următoarele despre aceasta: „Puterea care le-a zidit pe toate le-a dat necuvântătoarelor, ca să supravieţuiască, o cale uşoară de a-şi aduna hrana gata pregătită şi un acoperiş gata de la sine, şi îmbrăcămintea alcătuită din păr sau pene. Dar făcându-l pe om gol, i-a dat în locul a toate ...

TĂIŞUL   Sfântul Ioan din Kronstadt

Tăişul suferinţei pe care, fără să vrei, poate, îl împlânţi într-o inimă străină îţi va străpunge şi ţie inima, după legea dreptei răsplăţi, „Cu măsura cu care măsuraţi vi se va măsura” (Matei 7, 2). Nu vrei să suferi, nu-l face pe altul să sufere. + + + + + + + + + + + + + + + + ...

TEMPERATURA RIDICATĂ   Sfântul Ioan din Kronstadt

Când te rogi Domnului, Maicii lui Dumnezeu, sfinţilor, să nu uiţi niciodată că Domnul dă după inima celui ce cere („Dea ţie Domnul, după inima ta” – Psalmul 19, 4). După cum îţi este inima, aşa îţi va fi darul. Dacă te rogi sincer, cu credinţă, nefăţarnic, din toată inima, atunci ţi se va da dar de la Dumnezeu pe ...

VOINŢA ŞI DORINŢA   Sfântul Nectarie al Eghinei

Voia/voinţa în om este puterea care domneşte şi dirijează, pe când dorinţa e cea care ascultă şi slujeşte. Voia/voinţa ocupă în relaţie cu dorinţa o poziţie asemănătoare celei pe care o ocupă sufletul faţă de trup. Voia/voinţa este puterea activă a sufletului prin care acesta este reprezentat în activitatea sa raţională. Cel ce voieşte exprimă prin acest act pretenţia raţională ...