Proiect desfăşurat sub patronajul bisericii ortodoxe misionare a studenţilor din Cluj-Napoca Fabrica de gânduri bune      

GÂNDUL POCĂINŢEI   Compozitorul Arvo Pärt

Omul, dacă se pocăieşte, de multe se eliberează. Iată, te duci la un prieten şi îi spui tot ce ai pe inimă şi deja îţi este mai uşor. Chiar şi pentru un lucru atât de mic. Dar trebuie să ne pocăim din temelie. Omul trebuie să se elibereze de această povară. Dacă mergeţi la un al treilea şi îi spuneţi ...

GÂNDURILE COPILULUI   Sfântul Nectarie al Eghinei

Înainte de a învăţa să-şi exprime gândurile, copilul deţine o multitudine de cunoştinţe. Orice imagine îşi lasă amprentele pe tăbliţa minţii sale: în timp ce mintea lucrează, copilul nu e conştient de ceea ce se întâmplă cu el. Cine l-a învăţat să memoreze cele care se derulează şi se perindă prin faţa ochilor săi? Cine i-a imprimat minţii copilului în ...

MÂNCAREA STRICATĂ   Sfântul Nicolae Cabasila

Obişnuinţa păcatului este tocmai repetarea deasă a faptelor rele. El e ca o boală încuibată înlăuntrul sufletului pe urma unei mâncări stricare. Acest păcat din obişnuinţă este statornic şi înlănţuieşte sufletul în nişte cătuşe cu anevoie de stricat, robeşte mintea, pe om îl îndeamnă să săvârşească numai rele, ducând la cele mai urâte fapte pe cei pe care-i prinde în ...

RANA PĂCATULUI   Sfântul Nicolae Cabasila

Păcatul are două feţe şi el pune stăpânire pe amândouă: una constă în fapte, cealaltă în obişnuinţă. Fapta păcătoasă nu durează mult, ci se termină de îndată ce a fost săvârşiră. Întocmai ca o săgeată, care după ce a străpuns, trece dincolo, bineînţeles lăsând în urmă o rană în cei păcătoşi, ca o mărturie a răutăţii şi a stricăciunii şi ...

TĂIEREA VOII   Avva Dorotei

Şi precum omul mergând pe drum şi aflând un buştean, şi înlăturându-l mai face o parte din drumul lui, aşa e cu cel ce înaintează tăindu-şi voia lui. Căci tăindu-şi voia lui câştigă despătimirea şi, prin despătimire, vine cu Dumnezeu la desăvârşita nepătimire. El poate, pe o scurtă distanţă de drum să-şi taie zece voi. El vede ceva cu gândul ...