JOACA RESPONSABILĂ Sfântul Ioan din Kronstadt
Viaţa pe care o trăim acum nu este o glumă, o joacă, deşi oamenii o iau drept glumă sau joacă. Se joacă iresponsabil cu timpul care le-a fost dat spre a-şi pregăti veşnicia, se joacă cu cuvinte fără rost. Se adună în ospeţie, stau şi pălăvrăgesc, apoi încep să se joace, într-un fel sau altul. Se adună la teatru, unde ...
JOC DE COPII Sfântul Ioan din Kronstadt
Viaţa noastră e un joc de copii, nu însă unul nevinovat, ci culpabil. Fiindcă, deşi avem minte sănătoasă şi ne cunoaştem scopul vieţii, nu dăm importanţă acestui scop, ocupându-ne de lucruri vane şi fără noimă. De aceea am spus că viaţa noastră este un nescuzabil joc de copii. Lăcomia ne face să ne pasionăm de mâncare şi băutură, în loc ...
JUDECAREA UNUI VINOVAT Sfântul Tihon din Zadonsk
Vezi că se săvârşeşte o judecată, iar în faţa ei stă cel vinovat, care, fiind vădit, se cutremură de frică şi se umple de ruşine; aude osânda pentru încălcarea legii, este lipsit de cinste şi de avuţie, este scos din rândurile oamenilor celor buni şi cinstiţi, fiind socotit răufăcător şi netrebnic; apoi este dus în temniţă cu ruşine şi îşi ...
JUDECATA PREVĂZĂTOARE Sfântul Vasile cel Mare
Dacă cele necuvântătoare născocesc şi-şi găsesc mijloace pentru mântuirea lor, dacă peştele ştie ce trebuie să aleagă şi de ce trebuie să se ferească, ce vom spune noi cei înzestraţi cu raţiune, cei instruiţi de lege, cei îndemnaţi de făgăduinţe şi înţelepţiţi de Duhul, când rânduim viaţa noastră mai fără de minte decât peştii? Ei ştiu să se îngrijească pentru ...
KILOGRAMELE FĂŢĂRNICIEI Sfântul Ioan din Kronstadt
După cum pietrele, sau bucăţile de lemn, sau alte corpuri aruncate în sus cad inevitabil pe pământ sau în apă, în funcţie de locul de unde sunt aruncate, tot aşa şi cuvintele rugăciunii ajung negreşit la Dumnezeu dacă sunt spuse din inimă; atunci când sunt spuse făţarnic, cad peste şerpii întunericului, în oceanul minciunii – diavolul – cel ce este ...
KILOMETRAJUL FERICIRII Sfântul Ioan din Kronstadt
Toţi iubim viaţa, ne zbatem pentru a ne-o face fericită, în realitate însă ne-o irosim în patimi. De ce? Deoarece căutăm viaţă acolo unde nu e de găsit. + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + ...
KILOMETRAJUL INIMII Sfântul Ioan din Kronstadt
„Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă” (Matei 6, 33). Cum, în ce chip să căutăm mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu? Iată cum. Să presupunem că vrei să faci un drum undeva, pentru o treabă oarecare, mergând pe jos, cu un vehicul sau pe apă; roagă-te lui Dumnezeu să-ţi călăuzească mai ...
KITSCH-UL INIMII Sfântul Ioan din Kronstadt
Inima care se consumă din cauza obiectelor de folosinţă zilnică, mai cu seamă atunci când le strângem peste măsură, părăseşte pe Domnul, Izvorul vieţii şi al liniştii, şi de aceea se lipseşte de viaţă, de linişte, de lumină şi de putere. Când începe să se căiască, lăsând deoparte preocuparea deşartă faţă de lucrurile pieritoare şi se întoarce din nou spre ...
KITSCH-UL LĂUNTRIC AL SĂTULULUI Sfântul Ioan din Kronstadt
Nu te bucura atunci când, îndestulându-te cu mâncăruri şi băuturi alese şi plăcute, faţa îţi radiază satisfacţie, fiindcă chipul lăuntric al sufletului îţi este în clipa aceea hidos, ca de mort. Ţi se potrivesc cuvintele Mântuitorului, Care zice: „Semănaţi cu mormintele cele văruite, care pe dinafară se arată frumoase, înăuntru însă sunt pline de oase de mort şi de toată ...
KYRIE ELEISON! Sfântul Ioan din Kronstadt
Tot omul pe pământ boleşte de lingoarea păcatului, de orbirea păcatului, de turbarea păcatului. Şi cum păcatul ia de cele mai multe ori forma răutăţii şi a trufiei, trebuie să ne purtăm cu tot omul stăpânit de păcat ca şi cu un bolnav, cu îngăduitoare iubire. Iată un adevăr important pe care de cele mai multe ori îl uităm. Ba ...