LUMINA ZILEI Sfântul Tihon din Zadonsk
Vezi că ziua toate se văd limpede şi fiecare osebeşte cele vătămătoare şi cele de folos, prăpastia de cale, albul de negru şi un lucru de celălalt. Înţelege dar că asemenea şi cel luminat de lumina harului lui Hristos, le vede limpede pe toate cu ochii cei sufleteşti, osebeşte binele de rău şi virtutea de patimă, vede paguba sufletului şi ...
LUNA Sfântul Vasile cel Mare
Mare este şi corpul lunii! După soare este cel mai luminos astru. Dar mărimea lunii nu rămâne văzută totdeauna, că uneori cercul ei este întreg, iar alteori se vede cu lipsuri şi împuţinată; arată lipsă în cealaltă parte a ei; că o parte a ei se umbreşte când creşte, iar o altă parte a ei se ascunde când descreşte. O pricină ...
LUNTREA VIEŢII Sfântul Ioan din Kronstadt
Ce furtuni sufleteşti, uragane, vijelii năprasnice, vârtejuri de foc se dezlănţuie adesea în viaţa omului, în viaţa acelor oameni care se străduiesc să trăiască creştineşte şi să-L slujească pe Dumnezeu cu rugăciunea, făcându-se mijlocitori pentru sine şi pentru alţii înaintea negrăitei Sale mile! Dacă luntrea pe care călătoreşte sufletul nostru pe marea vieţii, către veşnicia care îl aşteaptă, nu se ...
LUPA Sfântul Ioan din Kronstadt
La lumina soarelui vedem desluşit toate obiectele, îndeosebi cele apropiate, pe cele mai mari şi pe cele mai mici, dar cu o lupă sau cu un instrument optic măritor vedem clar şi obiectele foarte mici dar şi pe cele îndepărtate. Tot astfel Sfinţii care au bineplăcut lui Dumnezeu şi toţi Îngerii Domnului, aflându-se neîncetat în Dumnezeu, în Lumina cea veşnică, ...
MAICA DOMNULUI Arhiepiscopul Iustinian Chira
Natura întreagă o preamăreşte pe Preasfânta Fecioară, care este desăvârşirea şi împlinirea tuturor. Pentru flori ea este trandafirul cel ales. Pentru păsări, Maica Domnului este turtureaua cea aurită, porumbiţa cea nevinovată, privighetoarea cea cu dulce glas. Pentru animale, maica Domnului este mieluşeaua din care S-a născut Mielul lui Dumnezeu. Pentru preafrumoasele stele, Maica Domnului este luceafărul dimineţii, care prevesteşte răsăritul ...
MAIMUŢA ŞI OMUL Sfântul Nectarie al Eghinei
Mai nou, omul a fost considerat de asemenea a fi o maimuţă care a atins perfecţiunea. S-a presupus că prin acceptarea evoluţionismului teoriile darwiniste au ajuns la elucidarea chestiunii antropologice. Prin aceste teorii fiecare a încercat să ofere soluţii la problema în cauză − aceea a originii omului − şi să explice care este adevărata raţiune a unei asemenea diversităţi prezente ...
MALUL MĂRII Sfântul Ignatie Briancianinov
Cu cine poate fi asemănat un creştin care îndură suferinţele vieţii pământeşti cu o adevărată cugetare duhovnicească? El este aidoma unui călător care stă pe malul mării zbuciumate. Valurile cărunte se apropie înverşunate de picioarele drumeţului şi, izbindu-se de nisip, se împrăştie în stropi mărunţi la picioarele lui. Marea, certându-se cu viforul, urlă, înalţă valuri cât munţii, fierbe, clocoteşte. Valurile ...
MÂNCAREA STRICATĂ Sfântul Nicolae Cabasila
Obişnuinţa păcatului este tocmai repetarea deasă a faptelor rele. El e ca o boală încuibată înlăuntrul sufletului pe urma unei mâncări stricare. Acest păcat din obişnuinţă este statornic şi înlănţuieşte sufletul în nişte cătuşe cu anevoie de stricat, robeşte mintea, pe om îl îndeamnă să săvârşească numai rele, ducând la cele mai urâte fapte pe cei pe care-i prinde în ...
MÂNGÂIEREA SOARELUI Sfântul Ioan din Kronstadt
Aşa cum soarele, deşi rămâne întotdeauna pe cer, atinge pământul pe toată suprafaţa sa cu razele sale, ca şi când l-ar mângâia cu mii de mâini, transmiţându-se tuturor organismelor vii, pătrunzându-le (soarele pătrunde în corpuri cu razele sale), încălzindu-le, însufleţindu-le, împrumutându-le căldura sa, trecând prin corpurile transparente, penetrabile sau reflectându-şi strălucirea în transparenţa lor, iar celor impenetrabile, solide, opace dându-le ...
MAREA Arhiepiscopul Iustinian Chira
Marea este cea care păstrează şi sporeşte la infinit freamătul pădurilor, murmurul izvoarelor şi licăritul stelelor. „Thalassa, Thalassa”, răsună ca o invocare din antichitate, prin care, de-a lungul mileniilor, fiinţa omenească şi-a mărturisit extazul. Un colţ de natură, un crâmpei de cer, un amurg sau nişte zori vor înălţa, vor face să tresară veac de veac inima omenească. + + + ...