Proiect desfăşurat sub patronajul bisericii ortodoxe misionare a studenţilor din Cluj-Napoca Fabrica de gânduri bune      

MONAHISMUL   Arhiepiscopul Iustinian Chira

Peste acest pământ, pe care oamenii îl scaldă în sudori, în lacrimi şi valuri de sânge, s-ar stârni mânia lui Dumnezeu dacă n-ar fi aceşti smeriţi slujitori ai Săi, călugării, care, oricât ar fi de neputincioşi, sunt iubiţi de Domnul, pentru că numai ei au ascultat cuvântul Fiului lui Dumnezeu Care a zis: „Cel ce vrea să vină după Mine, ...

MORMINTELE   Sfântul Teofan Zăvorâtul

În ziua când se vor deschide mormintele morţilor, când va glăsui trâmbiţa tunător, când lumea va fi cuprinsă de cutremur şi groază mare, când toţi îngerii se vor pogorî la porunca Ta ca să-i despartă pe buni de răi, când se vor arăta nori de foc şi-i vor purta pe Sfinţi, în ziua aceea să se arate şi asupra mea ...

MORŢI ŞI VII   Sfântul Tihon din Zadonsk

Vezi că nu este nici un mort printre cei vii şi nici nu i se cuvine lui să se găsească între ei, ci este scos afară din casă şi din oraş şi îngropat în pământ. Asemenea şi sufletul ce a murit din pricina păcatului e dat afară sau chiar aruncat din obştea Sfinţilor, din casa şi cetatea Viului Domn, adică ...

MOŞTENIREA PĂRINTEASCĂ   Sfântul Tihon din Zadonsk

Vezi sau auzi că un tată se leapădă de fiul cel neascultător şi neîndreptat, lipsindu-l de moştenirea sa. Din această întâmplare învaţă că şi Hristos se va lepăda de creştinii cei netrebnici şi nepocăiţi, lipsindu-i de veşnica Sa moştenire. Şi chiar de se numeau aceia cu numele Lui, El le va spune: „Nu ştiu de unde sunteţi; depărtaţi-vă de la ...

MULT   Sfântul Ioan din Kronstadt

Nenumărate sunt picăturile de ploaie care cad pe pământ, dar toate vin din acelaşi nor; multe sunt razele de lumină, dar toate iradiază de la acelaşi soare; multe sunt frunzele, dar copacul pe care cresc este unul singur; mult este nisipul, dar tot stă pe acelaşi pământ. Mulţi sunt oamenii şi toţi se trag dintr-un singur om – Adam – ...

MULŢIME DE CĂRŢI   Sfântul Ioan din Kronstadt

Am o mulţime de cărţi, pe tot felul de subiecte, le citesc şi le recitesc, dar nu mă satur cu ele. Mai jinduiesc cu duhul după cunoaştere, inima mea nu-şi află încă mulţumire, nu încetează să flămânzească, toate cunoştinţele agonisite cu mintea nu i-au adus încă deplina, fericita, mulţumire de sine. Sătura-se-va, oare, vreodată? Sătura-se-va, „când se va arăta slava ...

MULŢIMEA GUSTURILOR   Sfântul Ioan din Kronstadt

Gustând din feluritele roade ale pomilor, te întâlneşti cu o nenumărată felurime de gusturi foarte plăcute şi folositoare, pe deplin potrivite cu firea noastră, aşa încât nu te poţi minuna îndeajuns de bunătatea şi înţelepciunea Făcătorului, Ce bine a voit a ne face pe plac cu părinteasca Sa bunătate, dulceaţă, înţelepciune, atotputernicie. Dintr-un singur Pământ, câte roade nenumărate ca formă ...

MUNTELE COLOSAL   Maica Gavrilia Papayannis

Muntele pe care îl mutăm cu credința este propria noastră mândrie – un munte colosal! Și îl aruncăm în mare! Însă putem face asta numai cu harul lui Dumnezeu. Rugați-vă cu toată inima: „Doamne, vindecă-mă de mândrie!” și, a doua zi, El începe s-o facă! + + + + + + + + + + + + + + + + + + ...

MURDĂRIA   Sfântul Ioan din Kronstadt

Mâncărurile alese, banii sunt mai prejos decât pulberea şi decât murdăria, pentru că îngălează sufletul, în timp ce murdăria obişnuită pătează doar trupul, hainele, încăperile. Cât de mult trebuie să dispreţuim mâncărurile alese, banii, hainele făloase! + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + ...

MUSCA ŞI ALBINA   Sfântul Paisie Aghioritul

Dacă vei întreba o muscă: „Sunt flori în locul acesta?”, ea îţi va spune: „Nu ştiu. Ci ştiu numai că acolo jos, în groapă, sunt cutii de conserve, gunoaie, necurăţii”, şi îţi va înşira toate murdăriile pe care a stat. Dar dacă vei întreba o albină: „Ai văzut vreo necurăţie în locul acesta?”, ea îţi va spune: „Necurăţie? Nu, nu ...