NORII NEGRI Sfântul Ioan din Kronstadt
Nu deznădăjdui atunci când deasupra sufletului ţi se adună norii iadului, unul mai negru decât altul, când răutatea drăcească, îndoiala, invidia, cârteala prind rădăcini în suflet. Fii convins că apariţia norilor negri la orizontul conştiinţei tale este inevitabilă, dar nu se întâmplă mereu şi nu poate dura prea mult, întocmai cum se întâmplă în natură cu norii de vreme urâtă; ...
NOUĂZECI ŞI NOUĂ LA SUTĂ Arhiepiscopul Iustinian Chira
Inima e prea puţin pentru a îngloba tot sufletul. Sufletul există şi-n ultima celulă din organismul uman. Sufletul este în tot corpul viu, 99% din organismul omului e suflet. Doar 1% este mineral, că de aceea ochii văd şi de multe ori poftesc. + + + + + + + + + + + + + + + + + + ...
NU TOT CE SE FACE ÎN ARTĂ ESTE NECESAR Compozitorul Arvo Pärt
Bjork: Îmi place foarte mult muzica dumneavoastră pentru că îi lăsaţi spaţiu ascultătorului. Poate să intre înlăuntrul ei şi să trăiască acolo. Pe când o mare parte a muzicii din ultimele secole îţi cere doar să stai şi să asculţi. Arvo Pärt: Poate e pentru că am nevoie de spaţiu pentru mine însumi. Chiar dacă sunt în plin lucru. Cred că ...
NUMELE SFINŢILOR Sfântul Ioan din Kronstadt
Numele Sfinţilor, alcătuit din sunete articulate, are însemnătate oarecum ca şi trupul Sfântului sau cu Sfântul însuşi… În mic, oarecum se răsfrâng în gura noastră fiinţele lumii de Sus şi ale celei de jos – şi asta prin credinţă, prin Duhul Sfânt, Singurul Care este, Care pretutindeni este şi toate le plineşte. Când îi chemăm pe Sfinţi în rugăciune, a le ...
NUNTA Sfântul Nicolae Velimirovici
Nunta este simbol al nunţii celei duhovniceşti, cununia sufletului cu Hristos, prin dragostea sufletului către El. Mireasă a lui Hristos sunt sufletele credincioşilor. Biserica cea nepătată este, de asemenea, Mireasă a Lui. Astfel, sufletul care nu se încununează cu dragostea lui Hristos se cunună cu patimile cele pământeşti şi cu demonii. Văduva simbolizează propriul suflet plin de întristare, despărţit de ...
NUNTA CEA TAINICĂ Sfântul Nicolae Cabasila
Legătura ce o fac cei doi soţi nu îi poate uni în aşa fel încât să trăiască numai unul pentru altul şi să nu fie decât un singur suflet, cum se întâmplă cu unirea dintre Hristos şi Biserică. De aceea, când dumnezeiescul Apostol al neamurilor vorbea despre căsătorie, zicând „taina aceasta mare este”, a trebuit să adauge imediat: „iar eu ...
OAIA RĂTĂCITĂ Sfântul Tihon din Zadonsk
Vezi că o mioară care s-a rătăcit de turma ei aleargă, zbiară şi le caută pe celelalte, până când iarăşi le găseşte. Asemenea i se cuvine să facă şi creştinului aceluia care din nevrednicie şi neascultare s-a depărtat de turma oilor lui Hristos: să caute, să ceară, să bată şi să plângă, până când se va alătura acestora din nou; ...
OBOSEALA LA RUGĂCIUNE Sfântul Ioan din Kronstadt
Îi auzim pe unii spunând: rugăciunea ne oboseşte repede. De ce oare? Fiindcă nu-L aveţi în faţa ochilor minţii pe Domnul ca şi când ar fi aievea. Priviţi-L mereu cu ochii minţii şi ai inimii şi atunci veţi putea sta la rugăciune toată noaptea şi nu veţi osteni. Ce spun, o noapte! Veţi fi în stare să staţi trei zile ...
OCEAN DE APE Sfântul Ioan din Kronstadt
Aşa cum pe pământ există belşug de ape, la îndemâna celor însetaţi, care vin la ele şi le folosesc în dar, aşijderea şi Domnul, Cel ce este ocean de ape duhovniceşti; vino la El şi adapă-te de toate cele duhovniceşti, plin de adevărată, neînfricată, puternică credinţă. Soarbe din toată inima şi te vei adăpa cu apa vieţii, cu iertarea păcatelor, ...
OCHI ȘI URECHI Maica Gavrilia Papayannis
Suntem orbi și surzi la minunile pe care Dumnezeu le face și față de lecțiile pe care ni le dă zi de zi. În plus, suntem și neascultători. Și toate acestea pentru că suntem păcătoși. Acest lucru este sigur. Suntem păcătoși. Cu toate acestea, auzi oameni spunând: „Ei, dar n-am comis nici un păcat grav... De ce ar trebui să ...