ACASĂ Sfântul Ioan din Kronstadt
Oriunde s-ar duce un om, el sfârşeşte mereu prin a se întoarce acasă. La fel este cu creştinul, oricine ar fi, om de vază sau de rând, bogat sau sărac, savant sau neştiutor; orice ar putea fi, oricare ar fi locul pe care îl ocupă în societate, orice ar face, el trebuie să-şi amintească mereu că nu este la el ...
ACELAŞI AER Sfântul Ioan din Kronstadt
A-ţi iubi aproapele ca pe tine însuţi, a-i împărtăşi bucuriile şi necazurile, a-l hrăni, a-l îmbrăca la nevoie, a respira – ca să spunem aşa – acelaşi aer cu el, consideră toate acestea tot atât de fireşti precum a mânca tu însuţi şi a te ocroti pe tine, nu le lua drept acte de binefacere, de iubire de aproapele, ca ...
ACUL CU GĂMĂLIE Părintele Ilie Cleopa
Iarăşi, de mirare ne este faptul că numărul atomilor cuprinşi într-o gămălie de ac se ridică la cifra, ce nu se poate concepe, de 8 sextilioane (8 urmat de 21 de zerouri) şi dacă cineva ar voi să numere aceşti atomi, de ar număra câte un miliard pe secundă, i-ar trebui 250 de ani pentru a face această socoteală. Fraţii ...
ADÂNCIMEA ÎNȚELESURILOR DUHOVNICEȘTI Sfânta Elisabeta de la Pasărea
Frate, să știi că, după pocăință și căință, urmează fapta bună – prin ea ajungem la atingerea subțirimii lucrurilor și la adâncimea înțelesurilor duhovnicești. Nici o zi să nu treacă fără o faptă bună! Dacă iubești oamenii și îți pui sufletul pentru ei, ești mult iubit de Dumnezeu. Să nu uităm că cea mai mare și nobilă misiune de pe ...
ADÂNCUL BUCURIEI ADEVĂRATE Fericitul Trifon Turkestanov
Întocmai ca un fulger ce luminează cămările ospăţului, făcând să pară jalnică-a făcliilor lumină, aşa ai strălucit şi Tu într-al meu suflet pe neprins de veste, în vremea celor mai adânci trăiri de bucurie ale vieţii. Şi după luminarea Ta fulgerătoare, cât de lipsite de culoare, întunecate şi nălucitoare păreau a fi acele bucurii. Sufletul meu spre Tine năzuieşte. Slavă Ţie, ...
ADĂPOSTUL Sfântul Tihon din Zadonsk
Vezi un om pribeag care, neavând casa lui, s-a adăpostit pentru o vreme într-o casă străină. Să-ţi amintească întâmplarea aceasta că noi suntem călători şi venetici în lume: „căci nu avem aici cetate stătătoare, ci o căutăm pe aceea ce va să fie”, după cum grăieşte Apostolul (Evrei 13, 14). De aici vedem că mai devreme sau mai târziu va ...
ADEVĂRATA VIAŢĂ Sfântul Nicolae Cabasila
Pruncii n-ajung în pântecele maicii lor nicicând măcar la simţământul şi la conştiinţa că trăiesc, câtă vreme creştinul are în decursul vieţii lui pământeşti destule semne despre viaţa de dincolo. Explicaţia stă în faptul că adevărata viaţă pentru făt nu este aceea din întunericul pântecelui mamei, ci pe el îl aşteaptă alta, cea viitoare. Doar acolo, în pântece, încă nu ...
ADEVĂRUL E SIMPLU Compozitorul Arvo Pärt
Sunt pe deplin convins: adevărul este simplu şi calea spre el e dreaptă. În muzică, constanţa mijloacelor de expresie arată aceasta în mod firesc. + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + ...
ADIEREA Sfântul Efrem Sirul
Adieri cu dreaptă socotinţă îi hrănesc pe cei cu dreaptă socotinţă, una te hrăneşte din belşug, alta te desfată, una îţi face faţa să strălucească, alta îţi dă veselie. Cine a mai găsit desfătare în acest chip, mâncând fără mâini, bând fără gură? având drept paharnic şi bucătar aceste dulci adieri. Binecuvântat Cel care în Raiul Său va da bucurie întristării noastre! + + + + + ...
ADUNAREA CELOR ASEMENEA Sfântul Ioan din Kronstadt
Aşa cum în mări, în lacuri sau în râuri fiecare particulă de apă se află în combinaţie cu alte particule şi este înconjurată de acelea; aşa cum în aer fiecare particulă de aer este înconjurată de altele şi se combină cu acelea, şi noi, fiii pământului, suntem înconjuraţi din toate părţile de Dumnezeu, iar cei mai curaţi dintre noi, sau ...