Proiect desfăşurat sub patronajul bisericii ortodoxe misionare a studenţilor din Cluj-Napoca Fabrica de gânduri bune      

BINECUVÂNTARE   Sfântul Vasile cel Mare

Dumnezeu, Cel Ce a creat operele Sale mari, dar rânduieşte să fie rostite şi aceste mici cuvinte ale mele, să vă dea vouă în tot lucrul înţelegerea adevărului Lui, ca să înţelegeţi din cele văzute pe Cel nevăzut, iar din frumuseţea şi măreţia zidirilor să vă faceţi o idee potrivită de Cel Ce ne-a zidit – „că cele nevăzute de ...

BISERICILE DE LEMN   Arhiepiscopul Iustinian Chira

Măreţia lor e izvorâtă din autenticitatea trăirii religioase care le-a stat la bază: nimic artificial nu se găseşte în aceste monumente. În fiecare bârnă, în fiecare stâlp se simte sufletul şi gândul unui om… Când te apropii de ele parcă simţi căldura sufletului poporului dreptcredincios care le-a ridicat şi le-a păstrat de-a lungul veacurilor, ca pe cele mai scumpe comori ...

BOGAŢI ŞI SĂRACI   Sfântul Ioan din Kronstadt

După cum în lumea în care trăim aflăm bogaţi şi săraci, tot aşa şi în ordinea spirituală există săraci şi bogaţi. Săracii cer de la bogaţi şi de la cei cu dare de mână ajutor şi nu se pot lipsi de el; în ordinea spirituală, săracii ar trebui să vină şi să ceară ajutor celor bogaţi sufleteşte. Noi suntem cei ...

BOGĂŢIA PRIMĂVERII   Sfântul Inochentie al Odessei

Orişicât de bogată şi de împodobită ar fi natura în timpul primăverii, totuşi sufletul înnoit de harul dumnezeiesc este mult mai împodobit şi mai bogat în florile virtuţilor – într-însul se găseşte şi floarea cea albă a nevinovăţiei şi curăţiei inimii şi floarea cea roză a binefacerii şi dragostei către aproapele şi floarea cea albastră a contemplaţiei şi înţelepciunii duhovniceşti ...

BOGĂŢIA ŞI SĂRĂCIA   Sfântul Tihon din Zadonsk

Vezi că un oarecare purtând o însemnată vrednicie ajunge mai apoi să fie om de rând, din bogat – sărac lipit pământului, din sănătos – neputincios, din om slobod ajunge a fi rob, ori din stăpân devine slugă. Preschimbările acestea ne arată desluşit că viaţa noastră pe pământ este nestatornică, deşartă, plină de nevoi şi jalnică, fiind semn că noi ...

BUCHETUL DE FLORI   Sfântul Luca al Crimeei

Am primit un buchet de flori. O, câtă frumuseţe delicată, fermecătoare, este cuprinsă în aceste splendide mici creaţii ale lui Dumnezeu! Şi pe lângă aceasta, cât sunt de minunate prin micimea, prin simplitatea lor plină de smerenie! Dantelăriile fine ale micilor inflorescenţe albe, albăstrii şi roz, violete şi albastre ne privesc cu ochii curaţi ai petalelor şi ai corolelor lor ...

BUCURĂ-TE DE LUMINĂ!   Sfântul Ioan din Kronstadt

Deşi Dumnezeu ne cunoaşte toate nevoile, rugăciunea ne este de trebuinţă pentru a ne lumina sufletul. Ţi-e bine să stai la soare, ţi-e cald, te bucuri de lumină. Aşa este şi când te rogi lui Dumnezeu – Soarele nostru duhovnicesc; Te încălzeşte şi te luminează. + + + + + + + + + + + + + + + + ...

BUCURĂ-TE!   Sfântul Ioan din Kronstadt

Doamne, a Cărui dragoste pentru noi depăşeşte la infinit dragostea oricărui tată, a oricărei mame, a celei mai iubitoare soţii, miluieşte-ne! Născătoare de Dumnezeu, Stăpâna noastră! Tu, a cărei dragoste pentru neamul omenesc nu poate fi măsurată cu aceea a nici unei mame de pe pământ, a nici unei soţii, ia aminte la rugăciunile noastre şi ne mântuieşte. Ca să te ...

BUCURIA CONTEMPLĂRII   Fericitul Trifon Turkestanov

Dintru puterea Duhului Sfânt fiece floare îşi dobândeşte mirosul, adierea tihnită a miresmei bine-plăcute, gingăşia veşmântului de culoare, frumuseţea Măritului întru cele mărunte. Laudă şi cinstire Făcătorului de viaţă Dumnezeu, Care a întins pajiştile ca pe un covor înfloritor, Care a încununat ţarinile cu aurul din spice şi cu azuriul albăstrelelor, iar sufletele – cu bucuria contemplării. Veseliţi-vă şi-I aduceţi ...

BUNĂTATEA LUI DUMNEZEU   Sfântul Nicolae Cabasila

În fața unui lucru împlinit, numai aceia care l-au dorit fierbinte se și pot desfăta deajuns. Cei care n-au dorit așa ceva nici nu pot gusta astfel de bucurii, căci cum te-ai putea bucura și desfăta de un lucru împlinit, dacă nu-i simțeai lipsa atunci când nu-l aveai? Întocmai așa e și în viața duhovnicească: nu poți dori și nici ...