Proiect desfăşurat sub patronajul bisericii ortodoxe misionare a studenţilor din Cluj-Napoca Fabrica de gânduri bune      

LENTILA ŞI FOCUL   Sfântul Ioan din Kronstadt

Putem aprinde cu o lentilă o bucată de lemn, de hârtie sau de alt material lesne inflamabil, atunci când asupra obiectului respectiv focalizăm într-un punct razele soarelui, obţinând pe acel obiect un fel de soare în miniatură. Aşa se întâmplă şi când ne rugăm, sufletul ni se înfierbântă, se înviorează, se aprinde de la Soarele Dreptăţii, ca să lucreze asupra ...

LUMEA E PRECUM O CASĂ   Sfântul Ioan din Kronstadt

Lumea este o casă. Ziditorul şi Stăpânul acestei case este Creatorul. El, Dumnezeu, este şi Tatăl celor ce locuiesc în ea, creştinii. Mamă este Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Tot ce faci, faci întotdeauna în prezenţa lui Dumnezeu, Tatăl nostru al tuturor, pe care se cuvine să-L asculţi şi să-L iubeşti, şi de asemenea în prezenţa Maicii noastre a tuturor, Preasfânta ...

LUMINA ORBITOARE   Sfântul Ioan din Kronstadt

Ce s-ar întâmpla, Domnul meu şi Mântuitorul meu Iisus Hristos, dacă lumina Dumnezeirii Tale ar ţâşni din Preasfintele Tale Taine, când ele odihnesc pe Masa Sfântului Altar sau pe Sfântul Disc, sau în chivot, sau când preotul le poartă la pieptul său, ducându-se la un bolnav? Toţi cei care ar vedea această lumină s-ar pleca la pământ înfricoşaţi, căci înşişi ...

LUPA   Sfântul Ioan din Kronstadt

La lumina soarelui vedem desluşit toate obiectele, îndeosebi cele apropiate, pe cele mai mari şi pe cele mai mici, dar cu o lupă sau cu un instrument optic măritor vedem clar şi obiectele foarte mici dar şi pe cele îndepărtate. Tot astfel Sfinţii care au bineplăcut lui Dumnezeu şi toţi Îngerii Domnului, aflându-se neîncetat în Dumnezeu, în Lumina cea veşnică, ...

MĂREŢIA LUI DUMNEZEU   Fericitul Trifon Turkestanov

Cât de mare şi cât de apropiat Te arăţi într-a furtunii puternică mişcare, cât de mult se vădeşte a mâinii Tale tărie în şerpuirile fulgerelor orbitoare; minunată este a Ta măreţie. Glasul Domnului peste câmpii şi în freamătul pădurilor, glasul Domnului în naşterea ploilor şi a tunetelor, glasul Domnului peste ape multe. Laudă Ţie răsună în vuirea munţilor celor ce ...

MELCUL   Sfântul Ioan din Kronstadt

La ce înălţime ţi-a fost ridicată, omule, fiinţa prin persoana lui Iisus Hristos, Dumnezeu şi Om? Pe înălţimea tronului dumnezeiesc. La ce înălţime ţi-a fost ridicată fiinţa prin persoana Maicii lui Dumnezeu? Mai presus decât heruvimii şi serafimii. Pentru cine s-au săvârşit acestea? Pentru tine, omule, pentru ca, eliberându-te de povara poftelor ticăloase, să te faci părtaş firii dumnezeieşti. Ce ...

MILIOANE DE CHIPURI   Sfântul Ioan din Kronstadt

Aş putea să-mi imaginez înlăuntrul sufletului milioane de chipuri, de pildă, toate ale Maicii Domnului; aş zugrăvi-o cu mintea în toate felurile şi toate înfăţişând aceeaşi persoană vrednică de veneraţie, ca şi Ea însăşi. După cum Monada Cea de dinainte de fire, dătătoare de viaţă, a conceput, a creat prin cuvântul ziditor şi a sfinţit prin Duhul Sfânt o infinitate ...

MINUNAREA SUFLETULUI   Sfântul Ioan din Kronstadt

Închipuie-ţi, pe cât de viu poţi, atotputernicia şi măreţia cuvântului lui Dumnezeu. El zice, şi Cuvântul Său devine imediat fiinţe multe şi diferite. El zice: „Să fie lumină” – şi iată lumina. El zice: „Să fie o tărie”, şi El creează tăria. El zice: „Apele de sub tărie să se adune la un loc… Să fie luminători pe tăria cerului… ...

MORŢI ŞI VII   Sfântul Tihon din Zadonsk

Vezi că nu este nici un mort printre cei vii şi nici nu i se cuvine lui să se găsească între ei, ci este scos afară din casă şi din oraş şi îngropat în pământ. Asemenea şi sufletul ce a murit din pricina păcatului e dat afară sau chiar aruncat din obştea Sfinţilor, din casa şi cetatea Viului Domn, adică ...

NEÎNCHIPUIT DE FRUMOŞI   Sfântul Ioan din Kronstadt

În veacul ce va să fie, fericirea noastră va odrăsli din uimirea de a-i vedea dintr-o dată pe Sfinţi, pe îngerii Domnului, neînchipuit de frumoşi, strânşi în miriade de cete, alcătuite perfect, în ordinea ierarhiilor cereşti; din uimirea de a vedea sfinţii, pe oamenii lui Dumnezeu buni şi simpli, din toate veacurile, prooroci, apostoli şi pe toţi ceilalţi, dar mai ...