CRUCEA LUI HRISTOS Sfântul Ioan din Kronstadt
Crucea este în Hristos şi Hristos este pe Cruce. Crucea închipuie pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu, răstignit şi de aceea de semnul Crucii şi chiar de umbra ei se înfricoşează demonii, ca semn al lui Hristos Însuşi, ca însăşi umbra Celui răstignit. De aceea, introducerea Crucii în apă pentru sfinţirea acesteia este un lucru deosebit de important; apa capătă puteri ...
DORUL DE PATRIE Sfântul Tihon din Zadonsk
Când te găseşti într-o ţară străină sau te afli într-o călătorie, gândul ţi se abate mereu spre patria şi casa ta şi într-acolo te atrage. Învaţă din această întâmplare că asemenea şi noi, cei ce pribegim în lume ca într-o ţară străină, trebuie să ne întoarcem cugetul spre Patria cerească, unde este Tatăl nostru, Căruia astfel ne rugăm: „Tatăl nostru, ...
ECLIPSA Sfântul Ioan din Kronstadt
Trăim toţi într-un fel de eclipsă părelnică a inimii şi a minţii, dar Iisus Hristos Domnul este lumina noastră. Prin darul lui Dumnezeu, Sfinţii ne văd mereu, fiindcă ei sunt în Dumnezeu şi Dumnezeu în ei. Sunt „într-un duh cu El” (1 Corinteni 6, 17), iar Domnul aude şi vede tot. De aceea, când priveşti în biserică chipurile sfinţilor, fii ...
FAŢĂ ÎN FAŢĂ Sfântul Ioan din Kronstadt
Creştinul ortodox se întoarce cu faţa spre sfintele icoane ale Mântuitorului, Maicii Domnului, îngerilor şi feluriţilor sfinţi, cu scopul de a arăta vădit credinţa sa că cei închipuiţi în icoane sunt de faţă, sunt aproape de el; în sfintele icoane se realizează, se înfăptuieşte credinţa noastră ortodoxă, iar fără sfintele icoane parcă atârnăm în văzduh, neştiind cui să ne rugăm. ...
FELINARUL Sfântul Ioan din Kronstadt
Mergeam să săvârşesc slujba Utreniei. Soarele răsărise şi îşi reflecta razele în sticla unui felinar atârnat de un stâlp. Se reflecta atât de clar şi de intens, încât trebuia să-ţi fereşti ochii, nu te puteai uita aşa cum nu te poţi uita la soare. Cugetam în sinea mea: dacă soarele creat, material, se reflectă cu o strălucire atât de intensă ...
FLORILE LUI DUMNEZEU Sfântul Ioan din Kronstadt
Sfinţii, oamenii lui Dumnezeu, sunt minunate, neveştejite, înmiresmate flori. Nu te atinge de ele cu buze întinate de duhoarea păcatului. Roagă-te lor cu inimă şi cu buze curate, cu luare-aminte, adunându-ţi gândurile, cu evlavie, fără grabă. Ei sunt cer cuvântător, au dus pe pământ viaţă cerească, împodobită cu minuni şi cu alese fapte de desăvârşire, în iubire necuprinsă şi adâncă ...
Fotografia lăuntrică Sfântul Paisie Aghioritul
Ca să ne fie de folos, cărţile patristice trebuie citite cu smerenie, atenţie şi rugăciune. Ele se aseamănă cu tomografele, căci aşa cum acelea „fotografiază” starea trupească a omului, la fel şi prin acestea „se fotografiază” starea lui duhovnicească. Însă duhul Părinţilor se face sensibil doar prin duh. Citiţi-i pe Sfinţii Părinţi, chiar şi o pagină, două pe zi. Sunt ...
FRUMUSEŢEA FLORILOR Sfântul Ioan din Kronstadt
Cât de minunate şi felurite ca formă, culoare şi miros sunt nenumăratele flori şi, îndeobşte, plante din natură şi din feluritele clime ale pământului! Nu te poţi îndulci destul de înfăţişarea şi mireasma lor. Dacă plantele sunt atât de minunate, să ne gândim ce bună mireasmă vor răspândi în rai sfinţii, drepţii lui Dumnezeu din toate tagmele, rangurile şi vredniciile! ...
LĂCAŞURILE CEREŞTI Fericitul Trifon Turkestanov
Când pe pământ se lasă înserarea, când îl cuprinde pacea somnului de noapte şi la încheierea zilei tihna se aşterne, văd norii asfinţitului în zare ce preînchipuie prin arătarea lor a Ta cămară ca pe un palat strălucitor. Focul, purpura, aurul şi azurul ne glăsuiesc atunci cu prorocire despre-a lăcaşurilor Tale frumuseţe negrăită şi ne îndeamnă cu glas de prăznuire: ...
LENTILA ŞI FOCUL Sfântul Ioan din Kronstadt
Putem aprinde cu o lentilă o bucată de lemn, de hârtie sau de alt material lesne inflamabil, atunci când asupra obiectului respectiv focalizăm într-un punct razele soarelui, obţinând pe acel obiect un fel de soare în miniatură. Aşa se întâmplă şi când ne rugăm, sufletul ni se înfierbântă, se înviorează, se aprinde de la Soarele Dreptăţii, ca să lucreze asupra ...