FRUMUSEŢEA TRECĂTOARE Sfântul Vasile cel Mare
Vreau să rămână în tine şi mai puternică minunea creaţiei, pentru ca, oriunde te-ai găsi şi lângă orice fel de plantă te-ai afla, să-ţi aduci aminte cu tărie de Creator. Când vezi un fir de iarbă verde şi o floare, să te duci cu mintea la firea omenească, aducându-ţi aminte de imaginea înţeleptului Isaia, care a spus că „tot trupul ...
GEOLOGIE Sfântul Ioan din Kronstadt
Cuvântul lui Dumnezeu scris vorbeşte mai adevărat şi mai clar despre lume. Cuvântul naturii este închis în ea şi nu poate exprima nimic desluşit, de la sine, rămânând literă moartă, fără glas. „Unde erai tu – omule – când am întemeiat pământul?” (Iov 38, 4). Erai, oare, lângă Dumnezeu când a întocmit universul? „Cine a căutat în adânc Duhul Domnului ...
HARTA CĂLĂUZITOARE Cuviosul Bonifatie de la Teofania
Închipuie-ţi că pe o hartă este înfăţişată întinderea cea mare a pământului, şi cercetează fără împătimire lucrurile care îl umplu: cât de nimicnice ţi se vor părea faţă de vrednicia sufletului omenesc, înălţat prin iubirea de oameni dumnezeiască până la treapta desăvârşirii celei întocmai cu Îngerii. Din aceasta vei vedea că orice lucru este nespus de ieftin faţă de înalta ...
HÂRTIA Sfântul Ioan din Kronstadt
Dacă mănânci peste măsură, devii om pământesc, fără suflet, sau trup fără suflet. Dacă posteşti, atragi harul Duhului Sfânt în tine, devii om duhovnicesc. Dacă iei o hârtie poroasă fără s-o înmoi în apă, ea rămâne uşoară şi, într-o cantitate mai mică, poate fi ridicată în sus de vânt. Dacă o treci prin apă, se îngreuiază şi poate cădea jos ...
HRĂNITORUL ŞI HRANA SUFLETULUI NOSTRU Sfântul Nicolae Cabasila
De multe lucruri are lipsă trupul omenesc spre a se susţine în această viaţă: de aer, de lumină, de hrană, de îmbrăcăminte. Toate acestea întreţin în chip firesc trupul şi mădularele lui. Ei bine, niciodată nu avem lipsă în acelaşi timp chiar de toate aceste lucruri, ci de unele ne folosim acum, de altele altădată, după cerinţele clipei şi ale ...
ILUMINATUL STRADAL Sfântul Inochentie al Odessei
Lumina harului nu se aseamănă cu lumina înţelepciunii pământeşti care, ca lumina lămpilor de stradă, luminează în vremea nopţii, dar nu încălzeşte deloc, nefiind în stare a da viaţă nici măcar unui firicel de iarbă. Dimpotrivă, unde străluceşte harul lui Hristos, acolo întreaga fiinţă a omului se schimbă şi ajunge într-o aşa stare, precum natura în vremea primăverii. Atunci însuşi ...
ÎMBRĂŢIŞAREA OMULUI LĂUNTRIC Sfântul Columba al Ionei
Sunt unii, măcar că foarte puţini, care sunt învredniciţi de harul dumnezeiesc să vadă cu totul limpede şi deosebit toată întinderea lumii şi să îmbrăţişeze înlăuntrul puterii minţii lor în chip minunat lărgită marginile cele mai depărtate ale cerurilor şi ale pământului în aceeaşi clipă, ca şi cum toate ar fi luminate de o singură rază de soare. + + + ...
ÎNĂLŢIMEA COPACILOR Părintele Ilie Cleopa
Câtă minune şi deosebire se poate vedea întru creşterea şi vieţuirea arborilor şi a pomilor celor roditori, cine le va spune? Căci noi vedem pe unii din ei la mare înălţime ridicându-se cu creşterea, precum sunt eucalipţii, brazii, chiparoşii şi alţii de acest fel. Şi, dacă vreun folos duhovnicesc din privirea lor voim a lua, de la înălţimea lor la ...
ÎNSEMNĂTATEA LUCRURILOR Sfântul Ioan din Kronstadt
Priveşte orice lucru din această lume ca pe o umbră inconsistentă şi nu-ţi lega inima de nimic. Alipeşte-te de Singurul Dumnezeu nestricăcios, nevăzut şi plin de înţelepciune, „neprivind noi la cele ce se văd, ci la cele ce nu se văd, fiindcă cele ce se văd sunt trecătoare, iar cele ce nu se văd sunt veşnice” (2 Corinteni 4, 18). + ...
ISPRAVA TRUPULUI Sfântul Ioan din Kronstadt
Nefireasca dominaţie a cărnii asupra spiritului se explică printre altele şi prin aceea că spiritul pare a fi „îngropat” în carne, legat de aceasta. Aceasta iese în evidenţă îndeosebi în raport cu slujirea lui Dumnezeu. Omul pare a se apropia de Dumnezeu mai mult cu gura, cu trupul, fals, nu I se închină în duh şi-n adevăr. Într-adevăr, trăim adesea ...