TERMOMETRUL Sfântul Ioan din Kronstadt
Domnul Dumnezeu poate fi în raport cu sufletul nostru precum aerul faţă de mercurul termometrului, cu singura deosebire că dilatarea sau contracţia, urcarea sau coborârea mercurului se produc în urma schimbărilor din atmosferă, iar în cazul nostru Dumnezeu rămâne neschimbat, etern, mereu bun şi drept. Dar sufletul se schimbă în raporturile cu Dumnezeu, suportă mutaţii în sine însuşi, în sensul ...
TOATĂ SUFLAREA PĂMÂNTULUI Sfântul Ioan din Kronstadt
Toată suflarea pământului răsuflă, adică nu poate trăi fără aer. Toate făpturile raţionale şi libere trăiesc prin Duhul Sfânt ca şi cum ar respira aerul, nu pot rămâne în viaţă fără El. „Prin Duhul Sfânt tot sufletul viază” (Antifon utrenie, glas 4). Nu uitaţi că Duhul Sfânt se află faţă de sufletul vostru în aceeaşi relaţie ca şi trupul faţă ...
TRATAMENTUL MEDICAL Sfântul Tihon din Zadonsk
Vezi că un om bolnav, care doreşte să se vindece, se dă întru totul voii doctorului său şi ţine rânduiala întocmită de acesta, pentru ca leacurile să lucreze fără de oprelişti. Noi toţi suntem din fire betegi duhovniceşte sau mai rău decât atât: fiind răniţi de moarte de tâlharul diavol, stăm vătămaţi în drumul lumii acesteia şi nicidecum nu ne ...
TRUPUL ÎNVIAT Sfântul Inochentie al Odessei
Pentru mintea omului trupesc, deprinsă a se opri numai asupra celor ce le vede cu ochiul şi le aude cu urechea şi care nu se pricepe a se ridica de la cele văzute către cele nevăzute, poate părea neînţeleasă şi chiar nefirească învăţătura Evangheliei despre Învierea trupurilor omeneşti. De unde anume va fi luat trupul care demult s-a prefăcut în ...
UNDELE HERTZIENE Sfântul Arsenie Boca
În iconomia organică, genezele recesive, deşi latente, sunt ca şi inexistente, dacă sunt dublate de perechea genezelor dominante. Nu tot aşa e cazul şi în ce priveşte sfera conştiinţei. O mică asemănare: de când undele hertziene ale posturilor de radiodifuziune circulă în jurul nostru, ne străbat fără să prindem nimic, oriunde ne-am afla, veştile şi poveştile din lumea întreagă. Le prind ...
VASUL ÎNCHIS Sfântul Tihon din Zadonsk
Vezi că un vas, chiar gol fiind, nu poate primi nimic în sine atâta timp cât nu este deschis. Asemenea şi inima omului, chiar de se va izbăvi de deşertăciunea acestei lumi, dar va rămâne ferecată prin cruzime, nepăsare şi deznădejde, nu va putea lăsa cuvântul Domnului să intre în ea. De aceea ne grăieşte aşa Hristos, Cuvântul Ipostatic al ...
VASUL SUFLETULUI Sfântul Tihon din Zadonsk
Vezi că într-un vas umplut sau într-o cofă plină cu apă nu mai poate să încapă nimic, însă, dimpotrivă, într-un vas gol încape orişice. Pricepe de aici că asemenea şi sufletul cel plin de dragostea acestei lumi, adică de iubirea de slavă, de mândrie, de argint şi de plăceri trupeşti, nu mai poate primi în sine nimic ceresc şi duhovnicesc: ...
VĂZÂND Regizorul Andrei Tarkovski
Aflat în contact cu capodopera, omul începe să audă aceeași chemare care l-a atras și pe artist către creația sa. Când se realizează legătura operei cu spectatorul, omul trăiește un șoc sufletesc înalt și purificator. În sfera câmpului biologic absolut, care unește capodoperele cu cel care le receptează, se manifestă cele mai bune laturi ale sufletului nostru, iar noi le ...
VIAŢA LUNGĂ Sfântul Ioan din Kronstadt
De ce îi dă Dumnezeu omului viaţă lungă pe pământ? Ca să aibă timp să se pocăiască, să se cureţe de păcate şi de patimi şi pentru ca să-i pătrundă în inimă tot adevărul şi toată dragostea, prin educarea simţurilor, în raport cu binele şi cu răul. + + + + + + + + + + + + + + ...
VIAŢA NOASTRĂ Sfântul Ioan din Kronstadt
Viaţa noastră, ce este ea oare? Arderea unei lumânări. Ajunge să sufle în ea Cel care a aprins-o ca să se stingă. Viaţa noastră, ce este ea oare? Drumul unui călător; odată ajuns la un anumit soroc, porţile i se deschid, îşi lasă hainele (trupul) şi toiagul de pelerin şi intră în casă. Viaţa noastră, ce este ea oare? Îndelungat ...