FABRICA LUMINII Sfântul Nicolae Cabasila
Dacă, cu ajutorul Sfintelor Taine, vor putea avea parte la Ziua Judecăţii de Însuşi Fiul lui Dumnezeu cei care L-au iubit şi au auzit de la El aceeaşi învăţătură pe care I-o dăduse Lui Tatăl, apoi nu e mai puţin adevărat că, pentru aşa ceva, ei trebuiau să se fi împrietenit cu Domnul şi să-şi fi dobândit urechi pentru El ...
FORFOTA ZILEI Sfântul Ioan din Kronstadt
Dacă oamenii consacră atât de mult timp forfotei vieţii zilnice, făcându-ne pe noi să-i aşteptăm în zadar până îşi termină treburile, atunci de ce n-am face aşa şi noi, slujitorii lui Dumnezeu, lucrând cele duhovniceşti fără grabă, temeinic, cu tâlc, simţit, cu cea mai mare evlavie şi sârguinţă înaintea lui Dumnezeu, citind rar, desluşit rugăciunile? Mai bine să aştepte ei ...
FRACŢIUNEA DE SECUNDĂ Sfântul Sofronie Saharov
Întreaga noastră viaţă pământească, de la naştere şi până la cea din urmă suflare a noastră, va arăta la sfârşit ca un singur act concentrat. Conţinutul şi calitatea ei se vor vedea într-o fracţiune de secundă. Să ne imaginăm un pahar din cel mai limpede cristal, plin cu apă. O singură privire ne va spune dacă apa e curată sau ...
HRĂNITORUL ŞI HRANA SUFLETULUI NOSTRU Sfântul Nicolae Cabasila
De multe lucruri are lipsă trupul omenesc spre a se susţine în această viaţă: de aer, de lumină, de hrană, de îmbrăcăminte. Toate acestea întreţin în chip firesc trupul şi mădularele lui. Ei bine, niciodată nu avem lipsă în acelaşi timp chiar de toate aceste lucruri, ci de unele ne folosim acum, de altele altădată, după cerinţele clipei şi ale ...
IARBA Sfântul Ilie Cleopa
Dacă noi privind iarba pe care pururea o călcăm cu picioarele ne vom aduce aminte de asemănarea ce o avem împreună, după cuvântul Scripturii care zice: „Omul ca iarba, zilele lui ca floarea câmpului” (Psalm 102, 15), şi iarăşi: „Tot trupul este iarbă şi toată slava omului ca floarea câmpului” (Isaia 40, 6), şi iarăşi: „Zilele mele ca umbra s-au ...
ÎN FAȚA VIEȚII Maica Siluana Vlad
Ce cuvânt frumos acest „a face față”! Te trimite cu gândul și simțirea la curajul și bucuria de a sta în fața vieții cu toate problemele ei, de a sta în fața celor pe care le afli despre tine privindu-i pe ceilalți, și multe altele, dar toate concentrate în puterea de a fi conștienți de demnitatea omului de a fi ...
ÎNDELETNICIRILE OMENEŞTI Sfântul Sofronie Saharov
La Muntele Athos, când eram încă începător, un monah bătrân mi-a spus într-o zi ceva minunat în legătură cu treburile cele mai smerite: „Nici o muncă nu înjoseşte valoarea omului, singur păcatul năruie viaţa dumnezeiască în noi”. Treburile ce nu pot deveni patimă sânt cele mai potrivite vieţii duhovniceşti. Dacă sunt bucătar, pregătesc hrana rugându-mă pentru cei pe care Domnul ...
ÎNDEMNUL PRIMĂVERII Sfântul Inochentie al Odessei
Văzând frumuseţea naturii în timpul primăverii, văzând bucuria şi mulţumirea tuturor făpturilor şi auzind corul cel minunat al înaripatelor care fac să tremure văzduhul şi să răsune dumbrăvile şi câmpiile de cântare, cine nu va fi gata să repete din tot sufletul şi din toată inima ceea ce a grăit Făcătorul, îndată după ce a zidit lumea: „iată toate sunt ...
ÎNGROPĂCIUNEA Sfântul Tihon din Zadonsk
Vezi cum este îngropat un mort ori îţi înmormântezi tu tatăl sau mama, prietenul sau fratele. Această împrejurare îţi dă o pricină pentru tânguire, însă nu aceea dintru care mulţi plâng fără de folos; ci tu să verşi lacrimile tale cugetând la pricina morţii, adică la păcatul care l-a adus într-o stare atât de jalnică pe omul cel care a ...
INSPIRAŢIA Sfântul Sofronie Saharov
Creştineşte nu putem trăi fără însuflare. Dacă un artist, unul adevărat, trăieşte zi şi noapte chipurile artei sale, noi, creştinii, trebuie să fim cu atât mai cu luare-aminte. Trebuie să depăşim strădaniile artiştilor, pentru a trăi în duhul Evangheliei. Lucrul cel mai însemnat acum este ca Domnul să însufle lupta voastră pentru mântuire. Când se dă însuflarea, toată viaţa se umple ...