BOGĂŢIA ŞI SĂRĂCIA Sfântul Tihon din Zadonsk
Vezi că un oarecare purtând o însemnată vrednicie ajunge mai apoi să fie om de rând, din bogat – sărac lipit pământului, din sănătos – neputincios, din om slobod ajunge a fi rob, ori din stăpân devine slugă. Preschimbările acestea ne arată desluşit că viaţa noastră pe pământ este nestatornică, deşartă, plină de nevoi şi jalnică, fiind semn că noi ...
CÂINELE Părintele Ilie Cleopa
Nimic nu este fără de rânduială, nici nehotărât în cele ce sunt, adică în făpturi, ci toate poartă şi arată în ele semnele şi urmele înţelepciunii Ziditorului. Iarăşi să ne gândim, cât de recunoscător este câinele şi către prietenie ţiitor de minte? De cuvântare cu adevărat este lipsit câinele, dar întocmai înţelepţilor lumii acesteia, cum ei se îndeletnicesc cu silogismele ...
CÂRCEII VIŢEI DE VIE Părintele Ilie Cleopa
Dacă şi cârceii viţei de vie ne sunt de faţă, şi aceia prin lucrarea ce o fac în vie, mult folos să ne aducă nouă. Dacă şi noi de aracii cei duhovniceşti, cu dragostea cea după Dumnezeu, ca nişte cârcei ne vom lega şi aproape de noi îi vom ţine ascultându-le învăţătura şi supunându-ne lor întru cele spre mântuire, precum ...
FRUMUSEŢEA CEA DINTÂI Fericitul Trifon Turkestanov
Cele ce-n pulbere s-au fărâmat nu pot fi iarăşi întocmite. Tu, însă, îi preînnoieşti pe cei a căror cugete sunt întru stricăciune adâncite. Tu le dai iarăşi frumuseţea cea dintâi acelor suflete ce au pierdut-o, nemaiaflând nădejdea dobândirii ei. La Tine nu-i nimic cu neputinţă de a se preînnoi. Tu eşti pe de-a-ntregul doar iubire. Tu eşti şi Ziditorul şi ...
FRUMUSEŢEA IMATERIALĂ Sfântul Nectarie al Eghinei
Omul caută să-L afle pe dumnezeiescul Creator al firii, pe Bunul artist Care a meşteşugit-o, pe Cel Ce a întocmit universul, şi să-L cunoască pe Cel de la Care primeşte ideea Binelui răspândit nemărginit în toate. Ordinea, armonia din toate, rânduirea înţeleaptă şi guvernarea universului, frumuseţea imaterială sublimă şi splendoarea celor pământeşti înalţă mintea omului la Cauza primordială Care le-a ...
OSTENEALA TEMELIEI Sfântul Teofan Zăvorâtul
Nu este mare osteneala de a pune temelie, ci este greu a desăvârşi zidirea, şi cu cât se înalţă mai mult aceasta, cu atât îi vine mai greu celui care clădeşte. + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + ...
PĂSĂRILE DE NOAPTE Părintele Ilie Cleopa
Minune preaslăvită a înţelepciunii şi a puterii nemărginite a Ziditorului se vede la păsările cele de noapte, care noaptea se hrănesc, şi pe întuneric în loc de lumină îl au, precum sunt huhurezii, bufniţele şi altele multe de acest fel. Deci, de la păsările ce văd la întuneric şi la lumină orbesc, să ne mutăm cu gândirea la înţelepţii veacului ...
PRUNCUL Sfântul Teofan Zăvorâtul
Pruncul suge piept şi primeşte de la mama sa hrana de trebuinţă; cât are nevoie, atâta suge din sânii maicii. Pruncul nu se pricepe să se întoarcă în altă parte şi să caute mâncare altundeva, decât numai la maica sa. Şi lumea primeşte numai de la Tine, Ziditorule, cele de trebuinţă pentru viaţă, şi nimeni nu poate să îi dea hrană, fără ...