APELE PRIMĂVERII Sfântul Inochentie al Odessei
Semn al apropierii primăverii sunt pâraiele de apă. Toată faţa pământului începe în acest răstimp a se topi şi a lăcrima; înseşi nisipurile sunt umede, înseşi pietrele sunt ude. Acelaşi lucru se petrece şi la începutul reînnoirii duhovniceşti a omului prin mijlocirea pocăinţei: inima lui e plină de căinţă şi ochii lui sunt plini de lacrimi. După cum în starea ...
CĂLDURA Sfântul Tihon din Zadonsk
Vezi că de la căldură unele lucruri se înmoaie şi se topesc – cum ar fi ceara, untura, untul şi celelalte asemenea –, pe când altele se întăresc sau se usucă – cum se întâmplă cu lutul, lemnul, iarba şi aşa mai departe. În acest chip, felurimea lucrărilor ce se petrec din pricina căldurii ţine de acele lucruri care o ...
CURAT ŞI CU GUST Sfântul Ioan din Kronstadt
La toţi ne place să ne îmbrăcăm curat şi cu gust. La îmbrăcămintea cea nestricăcioasă, pe care ne-am întinat-o cu păcatele şi în care ne vom înfăţişa cu toţii înaintea lui Dumnezeu, la Judecata din urmă se gândeşte oare cineva? O spală cineva cu lacrimi de pocăinţă, cu fapte de milostenie, o împodobeşte cu postul, rugăciunea, privegherea, cugetarea la cele ...
DOGOAREA Sfântul Tihon din Zadonsk
Vezi un om chinuit de fierbinţeală sau, intrând în baie, simţi o mare dogoare, ori vezi un cuptor încins de flăcări. De la focul acesta treci cu cugetul la focul gheenei, în care păcătoşii cei nepocăiţi vor suferi fără de încetare. Această cugetare te învaţă ca, prin pocăinţă şi prin lacrimi, să dobândeşti milostivirea bunătăţii lui Dumnezeu, pentru a scăpa ...
DUREREA SUFLETULUI Sfântul Sofronie Saharov
Oamenii loviţi de o boală incurabilă, de cancer, de exemplu, îşi duc viaţa într-un chin atroce; dar cei ce simt în ei prezenţa păcatului care îi separă de Dumnezeu sunt chinuiţi de o durere încă şi mai mare. Ei se socotesc „mai răi decât toţi oamenii”. Şi atunci o nouă energie se iveşte înăuntrul lor, născând rugăciunea de pocăinţă care ...
FEREASTRA MURDARĂ Sfântul Tihon din Zadonsk
Vezi că fereastra murdară sau afumată nu lasă lumina cea firească să treacă prin ea. Asemenea şi sufletul omenesc pângărit şi întinat de patimi nu poate primi în sine lumina harului lui Dumnezeu atâta vreme cât se găseşte în păcătuire. Păcatele sunt întocmai ca o negură întunecoasă, ca şi o stavilă care nu îngăduie luminii lui Dumnezeu să ajungă în ...
FOAMEA ŞI SETEA Sfântul Ioan din Kronstadt
„Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă” (Matei 6, 33). Cum, în ce chip să căutăm mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu? Iată cum. Dacă simţi foame sau sete şi vrei să mănânci sau să bei, adu-ţi aminte de foamea şi de setea sufletului (lui îi este sete de adevăr, de sfinţenie, ...
FRUNZIŞUL Sfântul Tihon din Zadonsk
Vezi că pomul îşi leapădă iarna frunzişul său, iar primăvara, fiind încălzit de soare, îşi desface mugurii din nou. Mulţi oameni fac asemenea. Atunci când sunt răpuşi de iarnă, de frigul necazurilor şi al nenorocirilor, ei îşi leapădă poftele şi parcă se străduiesc să se căiască şi să le facă pe toate după buna plăcere a lui Dumnezeu. Însă atunci ...
GÂNDUL POCĂINŢEI Compozitorul Arvo Pärt
Omul, dacă se pocăieşte, de multe se eliberează. Iată, te duci la un prieten şi îi spui tot ce ai pe inimă şi deja îţi este mai uşor. Chiar şi pentru un lucru atât de mic. Dar trebuie să ne pocăim din temelie. Omul trebuie să se elibereze de această povară. Dacă mergeţi la un al treilea şi îi spuneţi ...
IMPULSUL TICĂLOS Sfântul Sofronie Saharov
Să presupunem că numai odată în întreg cursul existenţei mele am avut un impuls ticălos, de moment, spre crimă. Până când nu voi alunga această idee din inima mea printr-un act de căinţă, ea va rămâne în mine ca o pată întunecată cu neputinţă de ascuns. ,,Căci nimic nu este acoperit care să nu se descopere, şi nimic ascuns care să ...