Proiect desfăşurat sub patronajul bisericii ortodoxe misionare a studenţilor din Cluj-Napoca Fabrica de gânduri bune      

ADÂNCUL SMERENIEI   Sfânta Elisabeta de la Pasărea

Cum se ajunge la starea după Hristos? Greu de spus, dar m-aș opri la definiția Sfântului Isaac Sirul, care spune că aceasta este o prăpastie de smerenie. Așa cum am mai zis, omul care se consideră pe sine sub toată zidirea, acela și numai acela poate fi bănuit că a ajuns la maturitatea spirituală și la desăvârșirea duhovnicească. + + + + + ...

ARBORII CRESTELOR   Sfântul Ilie Cleopa

Dacă pe crestele cele înalte ale munţilor vedem arbori vajnici şi puternici care prea adesea cu furtuni şi vânturi năpraznice se luptă şi pururea de primejdia răsturnării şi a doborârii sunt ameninţaţi şi de la aceştia cu gândirea noastră la cei ce se află pe culmea stăpânirii şi a dregătoriilor veacului de acum să ne întoarcem şi de furtunile şi ...

ARIPILE SMERENIEI   Sfântul Teofan Zăvorâtul

Începutul lepădării de Dumnezeu în om este depărtarea lui de smerenie – iar pe cel părăsit de Dumnezeu îl apasă, ca pe Saul, duhul cel viclean. Cursele vrăjmaşului sunt unse cu miere; cel ce s-a lăsat atras de dulceaţa mierii se încurcă în curse şi se umple de toată amărăciunea. Iubeşte smerenia, şi niciodată nu vei cădea în cursele diavolului, pentru ...

ATÂT DE APROAPE   Fericitul Trifon Turkestanov

Străbătând încătuşarea de gheaţă a veacurilor, simt căldura suflării Tale Dumnezeieşti, aud sângele Tău cum curge şiroind. Tu, de acum, eşti atât de aproape; în parte, sorocul vremurilor a trecut. Văd Crucea Ta – ea pentru mine a fost înălţată. Duhul meu scrum înaintea Crucii se-arată: aici a dragostei şi-a mântuirii prăznuire de biruinţă se temeluieşte, aici în veci nu ...

BILANŢUL   Sfântul Ioan din Kronstadt

De-ţi va trece cândva prin minte gândul nechibzuit de a-ţi face „bilanţul” faptelor bune, caută îndată să-ţi opreşti această pornire greşită, făcându-ţi mai degrabă socoteala păcatelor în care cazi neîncetat şi a nenumăratelor ocazii când L-ai jignit pe Stăpânul Cel Preabun şi Preaînţelept şi le vei găsi mai multe decât nisipul mării, faptele bune fiind în comparaţie cu ele ca ...

BUCHETUL DE FLORI   Sfântul Luca al Crimeei

Am primit un buchet de flori. O, câtă frumuseţe delicată, fermecătoare, este cuprinsă în aceste splendide mici creaţii ale lui Dumnezeu! Şi pe lângă aceasta, cât sunt de minunate prin micimea, prin simplitatea lor plină de smerenie! Dantelăriile fine ale micilor inflorescenţe albe, albăstrii şi roz, violete şi albastre ne privesc cu ochii curaţi ai petalelor şi ai corolelor lor ...

BUNUL TUTUROR   Cuviosul Bonifatie de la Teofania

Să fii smerit înseamnă să nu te lauzi cu ştiinţa ta: cei smeriţi socot că adevărul, ca şi lumina, este bunul de obşte al tuturor. + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + ...

CĂLCAT ÎN PICIOARE   Sfânta Elisabeta de la Pasărea

Așa cum ne spune iubitul nostru Părinte Paisie Aghioritul, fericiți sunt acei oameni ce au reușit să imite pământul cel smerit care, deși este călcat de toți, totuși îi ține pe toți cu dragostea sa și-i hrănește cu afecțiune ca o mamă bună, el, care a dat și materie pentru trupul nostru la creație. El primește cu bucurie orice i-am ...

CĂLDURA   Sfântul Tihon din Zadonsk

Vezi că de la căldură unele lucruri se înmoaie şi se topesc – cum ar fi ceara, untura, untul şi celelalte asemenea –, pe când altele se întăresc sau se usucă – cum se întâmplă cu lutul, lemnul, iarba şi aşa mai departe. În acest chip, felurimea lucrărilor ce se petrec din pricina căldurii ţine de acele lucruri care o ...

CALUL NEÎMBLÂNZIT   Sfântul Tihon din Zadonsk

Vezi că un cal înverşunat şi neîmblânzit, ca să se facă bun pentru toată lucrarea şi trebuinţa, este învăţat, înfrânat şi smerit în felurite chipuri de către stăpânul său şi aşa, încetul cu încetul, el leapădă înverşunarea sa firească şi ajunge să fie blând şi folositor pentru stăpânul său în orice muncă. Prin firea sa, tot omul este întocmai ca ...