BOGĂŢIA ŞI SĂRĂCIA Sfântul Tihon din Zadonsk
Vezi că un oarecare purtând o însemnată vrednicie ajunge mai apoi să fie om de rând, din bogat – sărac lipit pământului, din sănătos – neputincios, din om slobod ajunge a fi rob, ori din stăpân devine slugă. Preschimbările acestea ne arată desluşit că viaţa noastră pe pământ este nestatornică, deşartă, plină de nevoi şi jalnică, fiind semn că noi ...
BUCURIA CONTEMPLĂRII Fericitul Trifon Turkestanov
Dintru puterea Duhului Sfânt fiece floare îşi dobândeşte mirosul, adierea tihnită a miresmei bine-plăcute, gingăşia veşmântului de culoare, frumuseţea Măritului întru cele mărunte. Laudă şi cinstire Făcătorului de viaţă Dumnezeu, Care a întins pajiştile ca pe un covor înfloritor, Care a încununat ţarinile cu aurul din spice şi cu azuriul albăstrelelor, iar sufletele – cu bucuria contemplării. Veseliţi-vă şi-I aduceţi ...
BUNĂTATEA LUI DUMNEZEU Sfântul Nicolae Cabasila
În fața unui lucru împlinit, numai aceia care l-au dorit fierbinte se și pot desfăta deajuns. Cei care n-au dorit așa ceva nici nu pot gusta astfel de bucurii, căci cum te-ai putea bucura și desfăta de un lucru împlinit, dacă nu-i simțeai lipsa atunci când nu-l aveai? Întocmai așa e și în viața duhovnicească: nu poți dori și nici ...
CĂLĂUZA Sfântul Tihon din Zadonsk
Vezi că aceia care s-au abătut din drumul cel bun şi s-au rătăcit îşi caută o călăuză, care i-ar putea povăţui pe calea cea dreaptă şi i-ar duce până la locul unde ar voi să ajungă. Această întâmplare, care se repetă atât de des cu cei ce vieţuiesc în lume, te învaţă că asemenea ne-am rătăcit noi toţi când, urmând ...
CARTEA LUMII Sfântul Ioan din Kronstadt
Lumea, opera Dumnezeului celui Viu, a lui Dumnezeu cel plin de înţelepciune, musteşte de viaţă. Pretutindeni se găseşte viaţa şi înţelepciunea, pretutindeni descoperim expresia gândirii, în ansamblu ca şi în fiecare detaliu. Iată adevărata carte din care se poate învăţa, deşi mai puţin explicat decât prin Revelaţie, să cunoaştem pe Dumnezeu. Înainte ca lumea să fie, Dumnezeu singur era viu ...
CEL MAI BUN BUCĂTAR Părintele Paisie Olaru
Stând bătrânul Părinte Paisie într-o zi de vorbă cu ucenicii săi, i-au cerut cuvânt de folos sufletesc, iar el le-a răspuns: Iată ce, părinţilor. Fiecare îşi pregăteşte mâncarea după gustul şi placul său. Dacă i se pare dulce, o mai acreşte, dacă i se pare nesărată, îi mai pune puţină sare şi verdeţuri şi o face cum îi place; şi ...
CHEMAREA LA VIAŢĂ Sfântul Ioan din Kronstadt
Eşti lacom, nesăţios, zgârcit? Gândeşte-te: cine ţi-a dat viaţă? Banii? Sau pâinea? Nu Dumnezeu? Nu oare cuvântul Său te-a trezit la viaţă pe tine şi toate făpturile? Nu Fiul lui Dumnezeu „ţine toate cu cuvântul puterii Sale” (Evrei 1, 3)? Oare, te menţii în viaţă numai cu bani, cu pâine, cu apă şi cu vin? Nu cu tot cuvântul care ...
COPACUL DOBORÂT Părintele Ilie Cleopa
Dacă vedem prin pădurile şi codrii cei mari vreun arbore cu mare vechime de ani, răsturnat la pământ de furtunile vremurilor cele mai puternice decât el, apoi şi de la acesta să ne învăţăm a nu ne încrede în puterea noastră, nici în iscusinţa cea de mulţi ani, aducându-ne aminte de cele scrise, că: „Cela ce se încrede în sine, ...
CORABIA ÎNVIFORATĂ Sfântul Tihon din Zadonsk
Vezi pe mare o corabie care este înviforată de valuri şi se află în primejdie. Înţelege de aici că asemenea şi viaţa noastră se primejduieşte în marea acestei lumi, răvăşită de multe feluri de nevoi ca de nişte valuri. Şi prin aceasta te vei învăţa a te ruga şi a suspina adesea cu osârdie către Hristos, Cârmuitorul cel Preaînţelept, pentru ...
CROŞETATUL Sfântul Ioan din Kronstadt
Însuşirile omului, atât cele de ordin spiritual, cât şi cele fizice, se desăvârşesc, sporesc şi se fortifică prin exerciţiu. Exersează-te mai des în scris, în cusut, în croşetat şi astfel vei putea „să-ţi faci mâna”: vei scrie, vei coase, vei croşeta mai bine. Exersează mai mult în compunerea de texte, vei compune mai uşor şi mai bine; exersează în săvârşirea ...