OCHII SENINI Sfântul Ioan din Kronstadt
Când Domnul priveşte cu milostivire la fiii pământului cu ochii naturii, cu „ochii” unui timp senin, limpede, deschis, ne simţim cu toţii în largul nostru, uşori şi veseli. Când atmosfera este curată, aerul ne pătrunde binefăcător în suflete şi în trupuri; când atmosfera devine rece, umedă, apăsătoare, simţim ceva ca o povară, pe suflet şi pe trup, mulţi ne îmbolnăvim, ...
OMUL ÎN FAŢA MORŢII Sfântul Nectarie al Eghinei
Omul, moartea şi nimicirea sunt noţiuni contrare şi ireconciliabile. Căci cum ar fi posibil ca cel care şi-a cheltuit viaţa cu perspectiva nemuririi să moară pierzându-se definitiv? Cum să nu trăiască decât foarte puţin acela ale cărui fapte sunt vrednice de nemurire şi care şi-a imortalizat numele? Cum poate muri cel care a creat ideea de nemurire? Nu! Un glas ...
PÂNZA DE PĂIANJEN Sfântul Ioan din Kronstadt
Omule, care nu visezi decât această viaţă trecătoare şi nu te gândeşti la viaţa veşnică şi cerească, cugetă! Ce este această viaţă trecătoare? Trebuie mereu să o alimentezi cu combustibil (cu hrană), pentru ca flacăra vieţii să continue să ardă, să nu scadă, pentru ca locuinţa noastră (trupul) să rămână caldă, iar viaţa mereu incertă a trupului nostru să-şi refacă ...
PETELE ÎNTUNECATE Sfântul Sofronie Saharov
Adeseori ne mângâiem cu gândul că nimeni nu a văzut ceea ce am făcut sau nu cunoaşte ceea ce gândim. Dar, dacă privim la viaţa aceasta ca la o pregătire pentru veşnicie, dacă năzuim să scăpăm de petele întunecate dinăuntru nostru, atunci imaginea se schimbă. + + + + + + + + + + + + + + + ...
PLOAIA Sfântul Tihon din Zadonsk
Vezi că pământul fără ploaie se usucă şi nu mai rodeşte. Înţelege de aici că asemenea şi sufletul cel neadăpat cu roua cuvântului şi a harului dumnezeiesc se usucă şi se face neroditor. Trupul nostru se istoveşte prin foame şi prin sete, iar apoi, de nu este întărit prin mâncare, ajunge să moară. Prin aceasta eşti povăţuit ca, aşa precum ...
PORTRETUL Sfântul Ioan din Kronstadt
Despre un portret se spune uneori: cât este de fidel şi de expresiv, doar că nu vorbeşte! Dacă omul este în stare să dea viaţă unei pânze, unui lemn, unei hârtii, prin arta sa, de ce n-ar putea face acelaşi lucru Dumnezeu? De ce n-ar putea da suflare de viaţă unei icoane, făcând-o „să vorbească”, dacă asta I-ar fi voia? ...
PRECIZIA ATOMICĂ Sfântul Ioan din Kronstadt
Aşa cum cunoaşte Domnul numărul stelelor cerului, tot aşa îl cunoaşte şi pe cel al Îngerilor din Cer şi numărul gândurilor lor; aşa cum cunoaşte Domnul numărul firelor de nisip de pe malul mării şi al puzderiei de făpturi de pe tot întinsul pământului, cu mădularele lor, cu părţile care le alcătuiesc, de la cele mai mari până la cele ...
PUTEREA GRÂULUI Sfântul Luca al Crimeei
Este cunoscut că grâul, meiul şi muştarul găsite în sarcofagele mumiilor egiptene – care au o vechime de 3000 de ani –, dacă nu au fost supuse acţiunilor dăunătoare, în care să fi fost posibile procese fermentative ce le-ar fi putut afecta, pot da roade bune dacă sunt plasate în condiţii favorabile de umiditate şi căldură. Următoarea experienţă a fost realizată ...
RAMURA USCATĂ Sfântul Tihon din Zadonsk
Vezi într-un pom o ramură ce s-a uscat din pricină că n-a mai avut în sine seva care-i ţinea viaţa. Pricepe de aici că întocmai ca o ramură uscată este acel creştin care nu are o credinţă vie, a cărei viaţă se vădeşte prin dragoste şi prin celelalte roade ale sale. Unul ca acesta prin nimic nu e legat de ...
RÂVNA Sfântul Tihon din Zadonsk
Vezi că atunci când un om râvneşte să dobândească un lucru, îl caută cu multă sârguinţă. De pildă, dacă cineva doreşte să primească cinstea sau bogăţia lumii, el doar pentru acestea se va strădui, purtându-le în inima şi în cugetul său. Asemenea şi cel ce năzuieşte la o viaţă creştină evlavioasă, numai de ea se va îngriji, zi şi noapte ...